Parchetul primește, zilnic, sesizări legate de morți suspecte. Sf. Pantelimon, printre spitalele vizate

Poliție. Sursa foto: Arhiva EVZ

Procurorii primesc zilnic cel puțin cinci sesizări legat de morțile suspecte din dosare. Culmea este că printre aceste sesizări s-au numărat și cele care au venit de la Sf. Pantelimon. ”De-a lungul timpului, au venit sesizări și de la Spitalul Sf. Pantelimon.

Sute de sesizări pe morți suspecte de la spitale

Ulterior dispunerii autopsiilor, a apărut sesizarea asta care face obiectul dosarului, cu 20 de persoane decedate”, au precizat surse judiciare. Inclusiv cu privire la cele cinci persoane despre care s-a vehiculat că ar fi suferit de pe urma medicilor s-au făcut dosare penale. Ulterior procurorii și-au dat seama că decesele care au fost sesizate ar fi provenit din perioada critică, când au venit mai multe sesizări. În cele din urmă, procurorii au cerut rezultatele autopsiilor cu privire la pacienții în cauză.

Până în acest moment procurorii nu au decis exhumarea vreunei persoane care este vizată de dosar. Cu toate acestea autopsiile au fost făcute la momentul în care oamenii au decedat, deci rezultatele ar trebui să fie concludente, speră anchetatorii. Cu toate acestea ipoteza exhumării nu este total exclusă. Decizia se va lua în funcție de probele pe care anchetatorii le vor găsi ulterior. Scandalul a izbucnit după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora medicii de la Pantelimon administrau mai puțină medicație anumitor pacienți, ceea ce ar fi dus la decesul acestora.

Spital Sf Pantelimon. Sursa foto Youtube

Deocamadată nu se fac exhumări

Ulterior începerii acestui scandal au început să apară probe din ce în ce mai concludente în spirjinul acestor acuzații. "Pe 26 martie anul acesta una dintre inculpate a redus voluntar doza de noradrenalină la un pacient aflat în stare destul de gravă. De la 15 ml pe oră la 1 ml pe oră, cu intenţia de a provoca decesul acestuia.

Ulterior, în data de 4 aprilie, aceeaşi doctoriţă, împreună cu o colegă, au redus doza de noradrenalină de la acelaşi pacient, de data asta de la 20 de ml pe oră la 1 ml pe oră. În circa o oră a survenit decesul", a declarat purtătorul de cuvânt PTB, Alexandru Anghel.