Editura Evenimentul si Capital

Parchetul General REACŢIONEAZĂ DUR: Proiectele ordonanţelor de GRAŢIERE şi de modificare a CODURILOR PENALE au CONSECINŢE GRAVE şi o multitudine de ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII

Procurorul general al României, Augustin Lazăr
Autor: | | 19 Comentarii | 1623 Vizualizari

În completarea comunicatului transmis, miercuri, ziua în care Guvernul României urma să ia în discuţie Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură penală și Ordonanța de Urgență pentru grațierea unor pedepse, Parchetul General a transmis că modificarea textelor de lege ar putea avea consecințe grave, care ar scoate din sfera ilicitului penal o multitudine de încălcări ale legii. Procurorii susţin că modificările ar scoate “basma curată” senatori, deputaţi sau primari aflaţi în conflict de interese, ar salva pielea evayioniştilor, a corupţilor ori ar scoate de sub urmărire penală personae acuzate de ucidere sau vătămare din culpă, precum sunt patronii clubului Colectiv, loc în care a avut loc incendiul catastrofal din 30 octombrie 2015 care a condus la moartea a 64 de tiner

Aşa cum a transmis Parchetul General, modificarea textului privind infracțiunea de conflict de interese echivalează în practică cu dezincrimnarea acestei infracțiuni.

Iată cum explică oficialii Ministerului Public consecinţele acestor iniţiative ale Guvernului Grindeanu:

“Pentru a ilustra această potențială consecință, arătăm că mențiunea suplimentară privind foloase patrimoniale ”necuvenite” nu este necesară pentru a atrage aplicarea legii. Folosul patrimonial este însă cuvenit/justificat ori de câte ori, printr-un contract încheiat, există drepturi și obligații corelative. În mod concret, un folos ar putea fi cuvenit/justificat având ca rezultat eludarea completă a legii. Spre exemplu, parlamentarul care și-a angajat soția sau fiii la cabinetul său, iar aceștia au prestat efectiv activitatea pentru care au fost angajați, remunerarea lor fiind cuvenită, sau primarul care a încheiat un contract cu firma de dezăpezire a fiului său, iar aceasta a desfășurat activitatea de dezăpezire pe străzile comunei. Introducând în proiect elementul „necuvenit”, textul constituie în fapt a doua incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu. Ori legiuitorul nu a urmărit să reglementeze a doua oară conduita abuzivă, ci lipsa de moralitate la luarea deciziei de către funcţionar în gestionarea banului public, respectiv drenarea fondurilor către firmele dedicate aparținând soţului/soţiei, rudelor și celorlalte categorii de persoane prohibite de lege.

Actuala incriminare a conflictului de interese este inspirată din legislaţia franceză, care nu prevede condiţia folosului patrimonial „necuvenit”.

Pentru a ilustra cele de mai sus, menționăm că, în cursul anului 2016, au fost întocmite la nivelul Ministerului Public 48 de acte de sesizare a instanțelor cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, dintre care 46 de rechizitorii și 2 acorduri de recunoaștere a vinovăției. Astfel, au fost trimiși în judecată 54 de inculpați, printre care s-au numărat un senator, un deputat, 17 primari, 6 consilieri locali, 4 viceprimari. Demne de remarcat sunt și aspectele legate de tipologia acestora. Spre exemplu: un primar și un viceprimar ce au încheiat contracte cu asociații comunale ai căror membri obțineau subvenții; deputați ce angajau rude apropiate la propriile cabinete parlamentare ori consilieri locali și alți funcționari publici ce derulau achiziții publice prin încredințare directă către firme controlate de aceștia.

Totodată, cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, prin stabilirea în mod arbitrar a unui prag minim de 200.000 lei al prejudiciului cauzat prin infracțiune, s-ar produce practic o dezincriminare cu consecințe grave, care ar scoate din sfera ilicitului penal o multitudine de încălcări ale legii.

Viorica Dancila, SAH la Dragnea! Declaratiile care o pot arunca afara din guvern

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI