Reporterii EVZ au vizitat una dintre cele mai frumoase zone ale României pe care neputinţa autorităţilor o ţine departe de ochii turiştilor.

Cine are curiozitatea să urce iarna pe Valea Luncanilor, dincolo de Boşorod, va fi răsplătit din plin. Încă de la intrarea în satul Luncani (situat la 13 kilometri est de oraşul Călan) peisajul se schimbă. Casele sunt din ce în ce mai împrăştiate, unele pe vale, altele pe versanţii abrupţi ai munţilor, altele ascunse după coame de deal. Pe uliţă, nici ţipenie de om. E iarnă, aşa că fiecare-şi vede de-ale lui prin gospodărie.

Dincolo de Luncani, spre Cioclovina, drumul devine aproape imposibil. Poduri de gheaţă groase de aproape o jumătate de metru şi lungi de 10-20 de metri îţi pun serios la încercare calităţile de şofer. Chiar dacă eşti cu un 4x4, îţi este foarte greu să treci printre sau peste craterele apărute în stratul gros de gheaţă. Doar bolovanii pe care-i pui în câte-o „copcă“ te ajută să înaintezi. În plus, de multe ori te vezi în situaţia de a conduce pe gheaţă pe un drum care este mărginit pe o parte de un versant, iar pe cealaltă de o râpă adâncă. Merită însă! Frig şi linişte

Continui drumul şi mai dai cu ochii de câte-o cascadă de pe Apa Luncanilor. Râul curge abrupt şi fierbinte. Nu e vorba de vreun izvor de apă termală, dar din apa râului ies aburi, semn că în pântecele muntelui e mult mai cald decât afară.

Ajungi la gura peşterii Cioclovina Uscată, ascunsă într-o pădure de fagi bătrâni. Aici, vrei, nu vrei, trebuie să laşi maşina. Dacă apuci pe o cărare numai de localnici ştiută, în nicio jumătate de ceas ajungi în şaua Cioclovina. Pe măsură ce urci pe potecă, peisajul se mai schimbă o dată, la fel de radical. Zăpada e mai groasă. Copacii par că s-au învelit şi ei cu câte-un manton gros de nea doar ca să se pună la adăpost de gerul năprasnic al Bobotezei. Frigul încremeneşte tot. Nici o adiere de vânt, aşa că lipseşte până şi zgomotul vreunei crenguţe frânte. Liniş tea aproape că te sperie, aproape că-ţi dă impresia că toate vietăţile au îngheţat bocnă. Gâdilând „Palma lui Dumnezeu“ După încă o jumătate de oră de mers, cărarea te duce aproape de gura Peşterii Ponorici, iar de aici nu mai sunt decât câţiva paşi până în Lunca Ponoriciului. Şi aici, totul este încremenit. În faţă ţi se deschide o „căldare“ imensă, pe fundul căreia ai surpriza să zăreşti câteva gospodării părăsite. Sunt, de fapt, gospodăriile de vară ale localnicilor din Fizeşti (sat situat la o oră de mers, în comuna Pui).

Pe vremuri, oamenii iernau aici împreună cu oile, vacile şi caii lor, pentru că transportarea fânului până în sat era foarte grea. Acum, sătenii nu mai au animale aşa de multe, motiv pentru care iarna îşi părăsesc „conacele“, cum le spun ei, iar animalele şi le ţin în sat, cu fânul pe care reuşesc să-l aducă de prin fâneţele situate mai aproape de casă. Chiar aşa, pustie, Lunca Ponoriciului este impresionantă.

Localnicii din Fizeşti, care urcă vara cu animalele, spun că aici se simt „ca-n palma lui Dumnezeu“. Căldarea, situată la 1.000 de metri altitudine, este acum împietrită de frig. Apa Ponoriciului, care curge în meandre pe fundul căldării şi se pierde brusc sub un perete de stâncă (de unde formează o peşteră lungă de vreo 6 kilometri), a pierdut lupta cu frigul. Uneori, „intrarea“ cursului de apă în peşteră se înfundă, aşa apare pe o parte a văii un adevărat lac.

Acum, lacul este acoperit de o gheaţă. Printre casele părăsite sunt doar urme de animale sălbatice. Din „conace“ nu iese niciun firicel de fum, doar soarele mai mângâie pieziş coamele împădurite ale căldării, transformând în roşu copacii înzăpeziţi.

MINUNILE PONOARELOR

Canioane şi peşteri la tot pasul

Întregul Parc Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina cuprinde mai multe râuri puternice. Două dintre ele au realizat adevărate minunăţii, săpând în calcarul munţilor. Râul Ponor a săpat un adevărat canion, la capătul căruia a intrat în munte şi, în subteran, a sculptat peşterile Şura Mare şi Şura Mică. Acelaşi lucru l-a reuşit şi Ponoriciul, care după ce a săpat locul numit de unii localnici „Palma lui Dumnezeu“, s-a ascuns şi el în pântecele muntelui realizând peştera Cioclovina cu Apă.

FACILITĂŢI ZERO

Zece trasee turistice, nici unul omologat

Deşi a fost înfiinţat în 1979, Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina (PNGMC) nu le oferă turiştilor prea multe facilităţi. Până în anul 2004, când a fost preluat de Regia Naţională a Pădurilor, a existat doar pe hârtie. Mai degrabă, zona este destinată celor care adoră sălbăticia şi mersul pe jos. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 38.000 de hectare (cât Parcul Naţional Retezat). Puncte de acces sunt destule, dar cele mai multe drumuri sunt impracticabile.

Unităţi de cazare omologate sunt doar vreo patru, şi acelea plasate doar la extremităţi: la Sud (aproape de peştera Bolii) şi la Nord, la Costeşti. În parc, nici vorbă de vreun refugiu, deşi în zonă au loc destul de des furtuni violente. Locurile de campare sunt şi ele inexistente.

Turiştii care ar dori să parcurgă zona nu au parte decât de două trasee marcate, deşi există în total 10 trasee, nici unul omologat. „Anul acesta vom cere ajutorul Serviciului Salvamont Hunedoara pentru omologarea tuturor traseelor şi amenajarea şi marcarea a cel puţin trei trasee turistice. De unităţile de cazare ar trebui să se ocupe primăriile comunelor din zonă şi consiliul judeţean. Noi abia dacă avem bani pentru cheltuieli curente. Există la guvern o strategie turistică pentru ariile protejate, chiar le-am şi prezentat-o primarilor şi persoanelor interesate cu trei ani în urmă, dar ea a rămas doar pe hârtie. Am încercat să-i convingem până şi pe ţărani să se asocieze şi să înfiinţeze o stână turistică în locul numit Porumbei, dar oamenii preferă să-şi vadă fiecare de gospodăria lui“, spune Mihaela Ionescu, şeful Administraţiei PNGMC.

Ea adaugă că, în comparaţie cu alte parcuri similare din ţară, cel de la Grădiştea Muncelului - Cioclovina are mult mai multe de arătat.

Pe teritoriul său se află complexul cetăţilor dacice (Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa) şi cel mai mare complex carstic din România. Peisajele încântătoare oferite de orice traseu ales sunt alte atracţii de primă mână ale parcului.