Paradisul spre care migrează cei mai inteligenți oameni din lume este la mare căutare. Aceste locuri vor putea deveni centre de renume mondial pentru talente.
Paradisul spre care migrează cei mai inteligenți oameni din lume este format din câteva state care se bat pentru oamenii talentați. Elveţia este din nou cea mai competitivă ţară din lume în materie de talente. Asta arată un raport realizat de şcoala de afaceri INSEAD.
Ţara europeană şi-a păstrat coroana timp de zece ani la rând. Motivul? A beneficiat de „nivelurile ridicate de protecţie socială”. Dar şi de calitatea mediului său natural.
Paradisul care atrage oamenii inteligenţi
În mod similar, Singapore s-a menţinut pe locul al doilea, datorită forţei de muncă cu un nivel de educaţie ridicat şi economiei sale inovatoare, urmată de SUA, care a urcat pe locul al treilea după ce a ocupat locul al patrulea în clasamentul din 2022.
Raportul anual măsoară modul în care 134 de ţări atrag, cresc şi îşi păstrează talentele. Primele zece ţări din top au rămas stabile în ultimul deceniu, Elveţia şi Singapore fiind în mod constant în fruntea clasamentului ca „lideri clari”.
„În ultimul deceniu, s-a observat o legătură clară între bogăţia unei ţări şi competitivitatea talentelor sale, economiile mai bogate continuând să depăşească economiile mai sărace”, se arată în raport.
Cele mai competitive ţări din lume în materie de talente
În topul ţărilor care vânează inteligenţa se află: Elveţia, Singapore, Statele Unite ale Americii, Danemarca, Ţările de Jos, Finlanda, Norvegia, Australia, Suedia, Regatul Unit, Luxemburg, Irlanda, Canada, Germania, Islanda.
Alte menţiuni notabile sunt Australia, care a ocupat locul opt. Regatul Unit, pe locul zece. China a urcat în clasament de pe locul 47 pe locul 40. India, despre care se preconizează pe scară largă că va deveni a treia cea mai mare economie până în 2030, s-a clasat pe locul 103.
INSEAD a atribuit acest lucru unui „declin al optimismului venit din partea mediului de business”. A afectat capacitatea sa de a atrage talente atât din străinătate, cât şi de pe plan intern.
paradisul oamenilor inteligenţi. Sursa foto. Pixabay
Paradisul oamenilor inteligenți, la mare concurență
Concurenţa dintre ţări pentru talente va deveni mai acerbă în următorul deceniu. Pe măsură ce incertitudinile şi tensiunile internaţionale vor continua în domeniul comerţului, al investiţiilor şi al politicii.
„Ne putem aştepta la mai multe războaie ale talentelor, nu la mai puţine”, se arată în raport. Adăugând că calitatea vieţii şi durabilitatea vor fi un „atu critic” pentru ţările care se poziţionează pentru a deveni centre de talente.
În plus, apariţia inteligenţei artificiale în diverse industrii ar putea exacerba disparitatea talentelor.
„Forţa de muncă necalificată sau slab calificată va suporta o mare parte din presiunea suplimentară, în timp ce noi categorii de lucrători, unele cu competenţe mai înalte, vor avea de suferit din cauza concurenţei mai puternice din partea algoritmilor şi a echipamentelor specializate”, se mai arată în studiu.