Biroul pentru opere caritabile al Sfântului Scaun a organizat, în 26 martie, o vizită specială la Muzeele Vaticanului şi Capela Sixtină pentru un grup de 150 de persoane fără adăpost, a informat Radio Vatican.
La iniţiativa arhiepiscopului Konrad Krajewski, cunoscut drept "agentul carităţii Papei Francisc" comorile artistice ale muzeelor Vaticanului au fost deschise în mod gratuit săracilor care, de obicei, vedeau numai treptele colonadelor de Piaţa San Pietro, relatează Agerpres.
După sosirea la intrarea Petrină, oaspeţii au fost în trei grupe pentru vizite cu ghid. Prima lor oprire a fost Pavilionul Caleştilor, recent reamenajat, unde pot fi văzute trăsuri şi automobile papale istorice. Ulterior, grupurile au vizitat Galeria de Candelabre şi Galeria de Hărţi în drumul lor spre Capela Sixtină.
Intrarea în această incintă considerată una dintre capodoperele lui Michelangelo a fost o vizită privată rezervată exclusiv pentru oaspeţii agentulului carităţii Papei Francisc. Capela Sixtină a fost închisă pentru public în timpul acestei vizite private.
După vizita în muzeele Vaticanului şi explicaţiile oferite de ghid a urmat o rugăciune comună, iar apoi grupul a fost invitat la o cină găzduită de biroul papal pentru opere caritabile, a precizat Radio Vatican.