Papa Benedict al XVI-lea: "Vom exclude pedofilii din biserică"
- Adam Popescu
- 16 aprilie 2008, 14:00
Suveranul pontif a sosit astăzi la baza aeriană Andrews pentru prima vizită în SUA de când a fost ales Papă, informează Reuters. În avionul care l-a adus la Washington, Papa a discutat cu presa despre scandalurile referitoare la abuzurile sexuale comise de preoţi. "Vom exclude pedofilii din organizaţia noastră", a spus Benedict al XVI-lea. Suveranul Pontif a completat că simte o "profundă ruşine" pentru ceea ce s-a petrecut. Biserica a plătit două miliarde de dolari drept despăgubiri din 2002 până în prezent.
Preşedintele SUA, George W. Bush, l-a întâmpinat pe Suveranul Pontif la scara avionului, Papa Benedict al XVI-lea fiind primul conducător care beneficiază de o astfel de primire. Suveranul Pontif nu a sărutat pământul, aşa cum făcea precedesorul său, Papa Ioan Paul al-II-lea.
Alături de liderul american s-au aflat soţia sa, Laura, fiica lor, Jenna, şi numerosi prelaţi catolici. Nu au fost făcute declaraţii oficiale, însa publicul prezent pe aeroport i-a cantat "La mulţi ani" conducătorului catolic care împlineşte, astăzi, 81 de ani.
De la aeroport, Benedict al-XVI-lea a plecat către Washington cu deja celebrul papamobil, o limuzină blindată marca Mercedes.
Potrivit purtătoarei de cuvânt de la Casa Albă, Dana Perino, Bush nu intenţionează să încerce să îl convingă cu orice preţ pe Papa de legitimitatea angajamentului american în Irak, în cadrul discuţiilor pe care le vor avea. Preşedintele SUA şi Suveranul Pontif vor evoca însă situaţia din Liban, unde se află o importantă comunitate creştină şi care traversează o gravă criză politică, a continuat aceasta .
Ea a recunoscut dezacordul între Washington şi Vatican privind războiul din Irak. Dar "cu strategia care funcţionează în prezent în Irak, lucrul cel mai important pe care îl putem face este să consolidăm situaţia, să o ancorăm în libertate şi democraţie", pentru a permite libera practicare a religiilor, a adăugat Perino.
"Nu cred că preşedintele intenţionează să petreacă mult timp discutând despre problemele din Irak cu Papa", a răspuns ea, fiind întrebată dacă Bush va încerca să îl convingă pe suveranul pontif despre necesitatea de a încheia misiunea din Irak.
Preşedintele american intenţionează să discute cu Papa despre drepturile omului, libertatea religioasă, combaterea terorismului şi extremismului, "în special în Orientul Mijlociu", dar şi despre ajutorul destinat Africii, a afirmat purtătoarea de cuvânt. Perino a mai spus că cei doi vor discuta "probabil puţin şi despre Liban".
În cursul sejurului său de şase zile, şeful Bisericii Catolice va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă, va ţine un discurs în Adunarea generală a ONU şi va vizita memorialul închinat victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York. ŞTIREA DE DIMINEAŢĂ
(11:00)