Articulațiile genunchiului sunt supuse unor solicitări intense și unor tensiuni ridicate, cu posibile consecințe asupra cartilagiului. De aici, un risc suplimentar de dezvoltare a artrozei, susțin specialiștii, la care se adaugă la alți factori, ca genetica și greutatea în exces.
Se știe că tocurile înalte constituie un atu real de seducție, dar pe termen lung portul lor frecvent ar putea avea efecte nefaste. Cercetătorii de la Stanford au analizat modificările apărute în mersul femeilor, în funcție de portul pantofilor cu toc.
Un studiu anterior, realizat de cercetători finlandezi, demonstrase că tocurile înalte modifică structura musculară a picioarelor și mersul în totalitate: pasul este mai scurt, activitatea mușchilor și tendoanelor este mult mai intensă, iar mușchii gambei se scurtează sub presiunea constantă exercitată asupra lor.
Specialiștii recomandă femeilor să poarte pantofi cu tocuri înalte numai ocazional, eliminând astfel riscurile menționate.