Portarul român Costel Pantilimon a jucat tot meciul în victoria obţinută de Manchester City, scor 3-2, ieri, în Supercupa Angliei (Community Shield), în faţa deţinătoarei Ligii Campionilor, Chelsea Londra.
Pentru campioana Angliei au marcat Yaya Toure '53, Tevez '59 şi Nasri '65. Pentru Chelsea, câştigătoarea Cupei Angliei, au înscris Torres '40 şi Bertrand '80. City a profitat din plin de eliminarea lui Branislav Ivanovici, din minutul 42.
Pantilimon a greşit la golul doi al londonezilor, însă în afară de acea eroare a făcut un meci bun.