Asociaţiile de locatari şi cei care locuiesc la casă vor putea accesa, începând cu acest an, o finanţare nerambursabilă de 90% din suma necesară instalării de panouri solare pentru încălzire, după aprobarea reglementărilor necesare, informează Realitatea TV.
Cetăţenii vor putea să-şi completeze sau să-şi înlocuiască sistemele clasice de încălzire cu panouri fotovoltaice, dacă vor face dovada că au posibilitatea să contribuie cu 10% din suma totală pentru realizarea investiţiei şi dacă vor face o cerere în acest sens.
Banii pentru realizarea de proiecte de încălzire din resurse alternative (panouri solare, instalaţii eoliene, surse geotermale) ar putea fi alocaţi în noiembrie sau decembrie, după finalizarea Ghidului de finanţare şi parcurgerea ultimelor aprobări. Fondurile pentru panouri vor proveni şi din taxa de poluare auto.
Conform reglementărilor Uniunii Europene (UE), România va trebui să producă 20% din energie prin resurse regenerabile până în anul 2020.