Pandurii rămân fără victorie în retur

Echipa de fotbal Pandurii Tg. Jiu a terminat la egalitate cu FC Braşov (0-0), pe teren propriu, în această seară, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a din Liga I la fotbal.

Oltenii au fost mai determinaţi, dar nu au reuşit să introducă mingea în poarta braşoveană, Dani Coman şi Bogdan Stelea reuşind evoluţii excelente. Bogdan Stelea i-a luat locul mai tânărului său coleg la pauză, acesta din urmă suferind o accidentare. În minutul 72, Raskovic a fost accidentat în careul advers de Nae Constantin şi a fost nevoie de intervenţia medicilor pentru a-şi reveni, atacantul gorjean rămânând inconştient.

Egalul din această seară reprezintă primul punct obţinut de Pandurii Tg. Jiu în returul campionatului, în precendentele trei partide fiind învinşi pe rând de Dinamo, FC Timişoara şi Unirea Urziceni.

Arbitrul la centru pentru această întâlnire a fost desemnat Alexandru Tudor. Cavalerul fluierului din Bucureşti a condus la centru foarte bine, miercuri, returul optimii de finală din Cupa UEFA dintre Saint Etienne şi Werder Bremen, scor 2-2.

Echipe de start:

Pandurii: Mingote - Cardoso, Chibulcutean, A. Rus, Ad. Rusu - Păcurar, Fl. Stîngă, Tremonti, Murgan, Ghindeanu - Raskovic. Antrenor: Sorin Cîrţu.

FC Braşov: D. Coman - I. Voicu, N. Constantin, Abrudan, Ezequias - M. Cristescu, Măldărăşanu, Adriano, C. Munteanu - Cătălin Dedu, Surdu. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Înaintea acestei partide, cele două formaţii ocupau locurile 13, respectiv 9, în clasamentul Ligii I la fotbal.

Pandurii Tg. Jiu - FC Braşov 0-0

Citiţi şi: