Pandemia schimbă ordinea lumii! Criza a accentuat declinul SUA în raport cu China!

Cât de tare ne va schimba viața pandemia? Este o întrebare pe care ne-o punem cu toții de luni de zile, de când suntem nevoiți să respectăm măsurile de distanțare socială. Dincolo de viețile noastre, criza de sănătate a afectat profund ți lumea în întregul ei. Nu e decât începutul, iminenta recesiune ca amplifica toate divergențele de pe plan intern și internațional.

Nu e de mirare, în aceste condiții, că o mulțime de analiști, experți, politicieni și jurnaliști  încearcă să surprindă aceste schimbări și, mai ales, să intuiască marile transformări care vor urma.

Printre cei care își dau cu presupusul se află și doi foști ambasadori de pe malurile Oceanului Atlantic, americanul Frank G. Wisner (foto) și britanicul Matthew Kirk, semnatarii unei analize interesante publicate de site-ul nationalinterest.org.

Pentru a stabili exact cum stau lucrurile de la bun început, trebuie să vă spun că cei doi au o mulțime de lucruri în comun. Amândoi au abandonat activitatea diplomatică pentru a-și folosi contactele și expertiza în domeniul afacerilor, ba, mai mult, împărtățesc aceleași convingeri progresiste.

Nici n-ar trebui să ne surprindă. Frank G. Wisner a fost trimisul special al președintelui Barack Obama în Egipt în timpul protestelor care au dus, în cele din urmă, la căderea președintelui Hosni Mubarak. De cealaltă parte, Matthew Kirk a fost ambasadorul Marii Britanii în Finlanda, poziție din care a demisionat pentru a deveni director pentru Relații Externe al Vodafone.

Cei doi autori recunosc că în vremuri ca cele pe care le trăim orice încercare de a scruta viitorul este o întreprindere riscantă,  „Cu doar trei luni în urmă, nimeni dintre noi nu și-a imaginat cum ar arăta lumea astăzi. Așadar, cu toată recunoașterea cuvenită, predicția este o știință imprecisă”.

Chiar și în condițiile în care ecuația viitorului depinde de o mulțime de necunoscute, Wiesner și Kirk au câteva certitudini.

„În primul rând, statul națiune a revenit. Într-un moment de provocare uriașă și frică publică, oamenii se uită la conducerea lor națională pentru a-i ghida. În ordinea globală a statelor națiuni, lucrurile se schimbă și ele.

Criza a accentuat declinul Statelor Unite în raport cu China - cea mai puternică țară de pe Pământ nu poate gestiona o pandemie la fel de bine ca  o „țară emergentă” cum e China (chiar dacă există dubii cu privire la onestitatea statisticilor oficiale ale Chinei). De asemenea, Rusia ocupă un loc nou, în preajma Chinei”.

Despre UE, autorii spun că „reticența americană de a trata aliații ca aliați slăbește legătura transatlantică (...) iar dezbaterea privind mutualizarea datoriei din Zona Euro va fi greu de rezolvat”,  mai ales că unul dintre „pilonii integrării europene, Europă fără frontiere” -a dispărut rapid când au început problemele.

Kirk și Wiesner spun, însă, că pandemia nu a dus numai la suspendarea  libertății de mișcare pe bătrânul continent, ci și la suprimarea temporară a unor libertăți fundamentale.

„Vedem o intervenție economică masivă cu mari schimbări în ceea ce privește economia și forța de muncă,cel puțin temporar. Am văzut o reducere extraordinară a libertăților individuale”.

În ce privește organismele internaționale, cei doi foști ambasadori nu reușesc să găsescă vreun cuvânt de laudă. „Nici G7, nici G20 sau Națiunile Unite nu au fost eficiente. Chiar și Organizația Mondială a Sănătății și-a văzut autoritatea pusă la îndoială și capacitatea sa de a stabili agenda contestată”.

Deși recunosc eșecul acestor organizații internaționale, autorii nu abdică de la dogmele progresiste: „pentru a combate schimbările climatice, sărăcia și, da, pandemiile, avem nevoie de multilateralism mai mult ca niciodată. Nicio țară nu ar trebui să fie mai bine plasată pentru a conduce (acest concert internațional) decât SUA,

N-am să mă refer la previziunile pe care cei doi autori le fac cu privire la eviluțiile economice. Am să vă mai citez, însă, încă un paragraf.

„Țările mai sărace, cu sisteme de sănătate mai puțin dezvoltate, vor fi lovite mai greu atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere economic decât cele mai bogate.

Acest lucru este probabil să agraveze opinia celor care consideră că sistemul actual nu funcționează pentru ei”.

Dincolo de această ultimă frază, dureros de adevărată pentru români, din  punctul meu de vedere, Kirk și Wiesner se înșeală fundamental  într-o privință. Pandemia nu va aduce o restabilire a statelor naționale. Sau, cel puțin, procesul va fi extrem de dificil.

Profitând de criza de sănătate care încă nu s-a încheiat și de recesiunea care se anunță, forțele așa-zis pro-europene vor lansa atacul final pentru transformarea Uniunii Europene într-un stat sau, dacă preferați, într-un imperiu european.

E un moment foarte bine ales, mai ales că naționaliștii și populiștii vor avea foarte puține mijloace de a împiedica planul elitelor politico-financiare în actuala situație.

Amintiți-vă de declarația recentă a Angelei Merkel: „Antisemitismul, conspiraționismul, extrema dreaptă și extrema stângă există, dar suntem siguri că statele-națiuni nu reprezintă răspunsul la aceste provocări”.

Mănușa fost aruncată, iar sfărșitul pandemiei va însemna începutul unei încleștări politice fără precedent în UE.