Vești proaste pentru omul de afaceri român, care trebuie să renunțe la un proiect
Sezonul de tenis a fost bulversat total din cauza pandemiei de coronavirus și lucrurile nu revin la normal nici în a doua jumătate a anului. Unele turnee au fost decalate, iar Roland Garros și Wimbledon, cele două competiții de Mare Șlem ale verii, nu s-au disputat.
Sunt șanse mari ca turneul de la Madrid, organizat de Ion Țiriac, să nu se mai desfășoare nici la cea de-a doua dată stabilită. Inițial, capitala Spaniei ar fi trebuit să găzduiască evenimentul în perioada 3 - 10 mai, dar din cauza pandemiei, a fost restabilit un alt interval: 12 - 20 septembrie.
Între timp, Ion Țiriac a fost sfătuit de autoritățile din Spania să anuleze turneul. Asta în contextul în care în această țară s-a înregistrat în ultima vreme o creștere a numărului de persoane infectate cu coronavirus. Organizatorii turneului au anunțat într-un comunicat că se tem și ei de pericolul ca această competiție să nu se poată desfășura în cele mai sigure condiții.
„Organizatorii Mutua Madrid Open analizează și evaluează cu atenție toate posibilitățile, continuând să se concentreze pe siguranța tuturor celor implicați în turneu. Decizia finală cu privire la organizarea turneului în 2020 le aparține lui Ion Țiriac și Super Slam Ltd., deținătorul licenței turneului”., se mai precizează în comunicatul respectiv.
Antonio Zapatero, secretarul adjunct al sănătății publice în cadrul Guvernului, i-a sfătuit pe organizatori să se gândească la varianta de-a nu mai organiza competiția.
În luna februarie a acestui an, înainte de iazbucnirea pandemiei, oficialii turneului anunțau că la ediția din acest an va fi introdus arbitrajul video. Dorință pe care Ion Țiriac o avea încă din urmă cu doi ani. Este vorba de celebrul sistem de reluări denumit „hawk-eye”, introdus în 2006, dar care a fost folosit pentru toate suprafețele, mai puțin pentru zgură.
Arbitrajul video ar fi trebuit folosit pe cele trei arene principale de la Caja Magica, Manolo-Santana, Arantxa-Sanchez-Vicario şi Terenul 3, atât la meciurile ATP, cât şi la cele WTA, la simplu şi dublu.