Pandemia declanșează o Apocalipsă financiară. „Depășește toate crizele pe care le-am trăit!”

Mulți bani puși la bătaie. foto: arhivă EVZ

„E deosebit de orice am văzut în viața noastră. Ceea ce se întâmplă astăzi pe piețele financiare depășește criza financiară din 2008, depășește 9/11, depășește vârful tehnologic și depășește prăbușirea din 1987. Poate numai dezastrul din 1929 este deocamdată mai mare, dar puțini dintre noi erau în viață atunci. Scriem un nou capitol pentru manualele de istorie americane și mondiale. Am întors numai câteva pagini și nu suntem siguri cum se va termina, dar nepoții noștri vor învăța într-o zi la școală despre marea pandemie din 2020 și despre ce a însemnat pentru istoria lumii”, susține Jim Bianco, fondatorul și strategul șef al Bianco Research, un specialist de ale cărui opinii ține cont prestigioasa agenție Bloomberg.

Potrivit lui Jim Bianco, "acesta este unul dintre cele mai mari momente ale adevărului din istoria pieței financiare" și nimeni nu poate să știe dacă politica monetară va putea opri prăbușirea piețelor financiare.

Strategul de renume internațional din Chicago spune că dacă activele de risc scad mai departe, închiderea piețelor financiare ar putea fi singura opțiune rămasă. „Băncile centrale au intrat în joc. Au tras toată muniția și nu au avut în vedere decât un singur scop:  să oprească declinul piețelor financiare. Aceasta a început la sfârșitul săptămânii trecute, cu operațiunea de repoziție gigantă a Federal Reserve Board (SUA). Puteți pune aici și anunțurile Băncii Centrale Europene și ale Băncii Japoniei. În plus, avem acțiunile extraordinare întreprinse de guvernele europene pentru a stopa efectele pandemiei. De exemplu, guvernul Germaniei garantează slujba tuturor”.

Jim Bianco spune. însă, că toate aceste măsuri s-ar putea dovedi insuficiente. „Federal Reserve Board și alte bănci centrale au folosit toată muniția lor și, dacă piețele se prăbușesc prin minimele de săptămâna trecută, nu mai rămâne nimic. Federal Reserve Board nu poate cumpăra acțiuni direct fără o modificare a Legii rezervei federale. Ar fi nevoie de săptămâni pentru ca Congresul să facă asta. Chiar dacă Congresul se va mișca cu viteză fulgerului, le va lua cel puțin o săptămână și totul se va fi sfârșit înainte de asta”.

În acest caz, tot sistemul financiar ar fi în pericol, de la obligațiuni și titluri de stat, până la sistemul de credit și pensii.

În opinia lui Bianco, singura măsură care ar da roade ar fi închiderea tranzacțiilor. „În acest moment, am închis orice altceva pentru a lupta împotriva acestei pandemii. Practic, nu există nimic altceva deschis acum. Deci, de ce să nu închidem piețele financiare până nu obținem o gestionare mai bună la dimensiunea pagubelor? Și apoi, le putem redeschide”.

În istoria Statelor Unite, autoritățile de reglementare au închis piața bursieră doar de patru ori: 1914 când a început Primul Război Mondial, în timpul vacanței bancare din 1933, după asasinarea lui Kennedy și după atentatele teroriste din 2001.