Pelerinajul care va avea loc la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, va fi supus în acest an unor măsuri speciale. În acest an, liturghia se va desfășura în mai multe zile, pentru evitarea aglomerației.
Credincioșii s-au adunat deja în curtea Mănăstirii Nicula. Au venit pentru o slujbă dedicată hramului Adormirii Maicii Domnului. Iar de astăzi vor veni aici tot mai mulți credincioși, pentru că se apropie sărbătoarea la care se adună mii de oameni în fiecare an. Pelerinajul se va desfășura însă în condiții diferite de dată această.
Așadar, pentru a nu se crea aglomerație, liturghia va fi organizată în mai multe zile, astfel încât toată lumea să reușească să participe. Inedit în acest an este și faptul că nu vor mai fi organizate procesiunile de la Gherla spre Mănăstirea Nicula.
De asemenea, nu mai este permisă amplasarea corturilor în curtea Mănăstirii, iar credincioșii se vor închina la Icoană Maicii Domnului de la distanță, de la un metru și jumătate.
Desigur, este obligatorie purtarea măștii de protecție pe tot parcursul manifestărilor religioase și se interzice distribuirea de hrană către credincioși.
Respectarea măsurilor va fi supravegheată inclusiv prin drone, iar forțele de ordine vor fi suplimentate față de alți ani, anunță TVR.
Acestea sunt câteva dintre regulile pe care trebuie să le respecte participanții la evenimentele din acest an. Important este că slujbele vor fi transmise live, pentru cei care nu ajung aici.
În fiecare an, pe data de 15 august, atunci când mănăstirea Nicula își serbează hramul, Adormirea Maicii Domnului, aici se strâng mii de pelerini din țară și de peste hotare, care se închină și se roagă în poienile din jurul bisericii. Mănăstirea Nicula este mănăstirea în juru căreia s-a creat unul dintre cele mai mari pelerinaje din țară, dar și din lumea ortodoxă.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula Icoana în jurul căreia s-a dezvoltat pelerinajul, a fost zugrăvită în anul 1691, de către preotul Luca din Iclod. Este realizată pe scândură din brad, întărită cu două cingătoare de brad și are o grosime de doi centimetri. Icoana a ajuns prin mâna nobilului roman Ioan Cupșa, care a cumpărat-o de la preotul Luca și a donat-o mănăstirii.
Potrivit unor militari austrieci, icoana Maicii Domnului a lăcrimat încontinuu între 15 februarie și 12 martie 1699. În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, icoana făcătoare de minune este scoasă din biserică, în timpul slujbei Prohodului Maicii Domnului și se face înconjurul bisericii.