Uniunea Europeană a anunțat că toate resursele pe care planeta le putea oferi pe anul 2019 se vor consuma vineri, 10 mai. Specialiștii de la World Wide Fund for Nature (WWF) au atras atenția că în fiecare an, acestă „zi a depășirii” este tot mai devreme, conform AFP.
„Începând de vineri, europenii vor trăi pe credit. Acest lucru înseamnă că, dacă lumea întreagă ar trăi ca ei, omenirea şi-ar consuma toate resursele naturale pe care planeta poate să le reînnoiască într-un an", au subliniat reprezentanții acestei asociații într-un nou raport, publicat în colaborare cu ONG-ul Global Footprint Network, cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare europene.
Dacă toţi pământenii ar consuma la fel ca europenii - în domenii precum pescuit, agricultură, silvicultură, construcţii şi amprenta de carbon -, omenirea ar avea nevoie de 2,8 "planete albastre", notează raportul. Deşi UE deţine 7% din populaţia mondială, ea absoarbe 20% din biocapacitatea Terrei, informează agerpres.ro.
Situaţia nu încetează să se degradeze: în 1961, această "zi a depăşirii" a căzut pe 13 octombrie. Însă cazurile variază în funcţie de regiuni: în 2019, Luxemburgul a atins această dată fatidică încă de la jumătatea lunii februarie, în timp ce România o va atinge la jumătatea lunii iunie.
„Este un deficit pe care noi continuăm să îl creştem în fiecare an, împrumutând din resursele Terrei, de la alte ţări şi de la generaţiile viitoare”, au deplâns specialiştii de la WWF.
La scară mondială, oamenii consumă dincolo de capacitățile planetei de reînnoire a resurselor sale şi "„ziua depăşirii” vine în fiecare an tot mai devreme. În 2018, ea a fost înregistrată pe 1 august (în 1997, la sfârşitul lui septembrie).
„Îi îndemnăm pe decidenţii politici să ia măsuri care să fie la înălţimea mizei: soluţii există, însă ele trebuie implementate imediat!", a declarat navigatoarea Isabelle Autissier, preşedinta WWF France.
Printre acţiunile promovate la nivelul forurilor din Bruxelles se află adoptarea unei politici agricole comune, „care să conserve resursele naturale şi să favorizeze locurile de muncă”, şi a unui „plan împotriva despăduririlor şi de conversie a ecosistemelor naturale”. Acelaşi ONG a solicitat adoptarea unor reguli de control în privinţa flotelor de pescuit, pentru a asigura legalitatea şi durabilitatea acestor practici.