Paleologu ne explică ce e „pleaşca”. Filozofic

Paleologu ne explică ce e „pleaşca”. Filozofic

Conferinţă. Ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, va susţine o conferinţă în care va încerca o filozofie a cuvântului care l-a consacrat în discursul public de până acum: „pleaşcă”.

„Ce este aceea o pleaşcă? Despre noroc şi virtute la Machiavelli şi Montaigne”, cum se numeşte cuvântarea, va putea fi ascultată miercuri, 1 aprilie, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român, în cadrul programului „Întâlniri şi (re)întâlniri la ICR“.

Se pare că dezbaterea va avea ca punct de plecare „dihotomia seriozism / seriozitate, într-o societate care pare că şi-a pierdut simţul umorului”, după cum anunţă Paleologu, licenţiat în filozofie la Universitatea Paris I Sorbonne: „Seriozismul şi seriozitatea sunt două lucruri diferite. Dimpotrivă chiar, lipsa de seriozitate se ascunde adesea în spatele seriozismului, adică al refuzului glumei, al neînţelegerii ironiei, al inapetenţei pentru umor. Este una din racilele societăţii româneşti actuale, ca şi violenta de limbaj din spaţiul public, tonul de procuror adoptat de te miri cine sau scorţoşenia îmbufnată a oamenilor cu funcţii şi titluri. Adevărata seriozitate îşi permite să glumească, să recurgă la un limbaj suculent şi să utilizeze ironia chiar când e vorba de subiecte importante. Ori, tocmai o astfel de temă este chestiunea relaţiei dintre fortuna şi virtu în «Principele» lui Machiavelli, iar «Eseurile» lui Montaigne pun viaţa morală proprie sub dependenţa norocului, înţelepciunea montaigniană fiind în fond recunoaşterea şanselor pe care le oferă viaţa“. 

În cel puţin două împrejurări, apetenţa pentru cuvântul „pleaşcă” a proaspătului ministru a stârnit un val de ironii: la o dezbatere despre „Doctrina dreptei populare în România”, când a afirmat că „Succesul nostru (n.r. al PDL) este datorat în mare măsură unei persoane, lui Traian Băsescu. Este o pleaşcă ce nu se mai întoarce aşa uşor”, şi la Gala Premiilor Gopo. Referindu-se la noua generaţie de cineaşti, a declarat atunci: „Cu noul val am o relaţie mai specială. Ca ministru al culturii, să ai un nou val la dispoziţie, e o adevărată pleaşcă, nu trebuie decât să te laşi purtat de el”

Ne puteți urmări și pe Google News