Toader Paleologu recunoaște că nu are nicio șansă de a fi președinte al PDL, dar speră într-un miracol și invocă Sfântul Duh.
Momentul de sinceritate al lui Paleologu s-a produs la Bistrița. Fostul ministru le-a spus colegilor de partid că are șanse minime, dar contează ”foarte mult pe Sfântul Duh”.
”De a fi preşedinte al PDL pe 14 mai, şanse sunt puţine. Sigur, nu e niciodată exclus aşa ceva. Suntem în perioada dintre Înviere şi Pogorârea Sfântului Duh, cine ştie, poate Sfântul Duh va acţiona foarte eficient pe 14 mai şi se va produce un miracol. Dar e puţin probabil acest lucru. Şansele de a fi preşedinte al partidului sunt puţine, dar există şanse de a provoca un al doilea tur pe 14 mai. Nu e exclus. Nu e sigur aşa ceva, dar, totuşi, e posibil”, a declarat el, citat de Agerpres.
Paleologu a precizat, de asemenea, că nu crede în eficienţa unor recomandări vizavi de modul în care să voteze delegaţii din filiale la Convenţia naţională din perioada 14-15 mai, dar şi faptul că se va pronunţa în favoarea unuia dintre ceilalţi doi candidaţi, Emil Boc sau Vasile Blaga, abia după ce va vedea câte voturi va obţine el.