Palatul Parlamentului luat cu asalt de Armată, Poliție, SRI și SPP

Palatul Parlamentului luat cu asalt de Armată, Poliție, SRI și SPP

Pregătirile pentru parada de 1 Decembrie sunt pe finalizare. În acest an, din cauza lucrărilor de consolidare ale Arcului de Triumf, parada va avea loc în Piața constituției, de lângă Palatul arlamentului

Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază vor participa luni, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.Militarilor români li se vor adăuga şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii, informează MApN.

Tot în Bucureşti, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, va avea loc luni, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori.

Începând cu ora 18.00, militari din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - B-dul Regina Elisabeta - B-dul Eroilor Sanitari - Şoseaua Cotroceni - B-dul Iuliu Maniu - B-dul Vasile Milea - B-dul Timişoara.De asemenea, se vor organiza ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori în garnizoanele din ţară unde sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.