PAKISTAN. Ciocniri între manifestanți anti Charlie Hebdo și forțele de ordine, soldate cu răniți
- Simona Mătieș
- 16 ianuarie 2015, 13:58
Ciocnirile violente dintre poliţişti şi manifestanţi anti-Charlie Hebdo s-au soldat, azi, cu rănirea mai multor persoane în faţa Consulatului francez la Karachi, în Pakistan.
Poliţia pakistaneză a tras focuri de avertisment şi a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa demonstranţii, potrivit sursei citate, care a afirmat că este vorba despre cel puţin trei răniţi, scrie AFP, citată de Agerpres.
Principalele partide islamiste din ţară au făcut apel la organizarea de manifestaţii naţionale, pentru a denunţa publicarea unei noi caricaturi a profetului Mahomed pe prima pagină a ziarului satiric francez Charlie Hebdo.
Demonstraţii au avut, de asemenea, loc azi, la Islamabad, Lahore (est), Peshawar (nord-vest) şi Multan (centru) unde un steag francez a fost ars, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.
Pakistanul, a doua ţară musulmană cea mai populată din lume cu peste 200 de milioane de locuitori, a condamnat, oficial, atacul terorist de săptămâna trecută împotriva publicaţiei Charlie Hebdo în care au fost ucise 12 persoane.
Însă, în cursul ultimelor zile, la Peshawar (nord-vest) - care luna trecută a fost teatrul unui atentat taliban, în care au murit 150 de persoane - a avut loc o manifestaţie în omagiul fraţilor Cherif şi Said Kouachi, autorii atacului de la Charlie Hebdo.
Joi, premierul Nawaz Sharif şi Parlamentul au condamnat publicarea de „caricaturi blasfematorii”, potrivit textului unei rezoluţii adoptate în unanimitate de parlamentari.