O lume întreagă pândește momentul când Ucraina va porni contra-ofensiva. Cu ochii țintă la Bahmut și tot numărând epavele de tancuri, mass media internațională nici nu-și dă seama că, de fapt, contra-ofensiva a și început. Dar, într-un război hibrid, nici contra-ofensiva nu poate să fie una clasică...

Ping-pong cu bomba

Vizita președintelui Xi la Moscova a prilejuit câteva declarații solemne, printre care și aceea că Rusia și China se poziționează împotriva amenințărilor cu arma nucleară. Dar nici nu au trecut zece zile că purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, domnul Peskov, a anunțat că Rusia intenționează să desfășoare arme nucleare pe teritoriul Republicii Belarus: zece bombardiere și un număr neprecizat de rachete Iskander. Incidentul a survenit pe când președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, se afla la Beijing – iar dânsa a profitat de situație pentru a declara că a adus în atenția părții chineze „preocuparea profundă a UE cu privire la amenințările nucleare și a transmis că poziția Chinei în Consiliul de Securitate al ONU îi dă responsabilitatea de a-și folosi influența în relația pe care o are cu Rusia”.

Răspunsul Chinei la fățărnicia rusească a venit deîndată: ambasadorul Fu Cong, reprezentantul Chinei pe lângă UE, a acordat un interviu pentru The New York Times, prilej cu care a declarat apăsat că așa-zisa „prietene sau relație fără limite” dintre Rusia și China „nu este altceva decât retorică”. Apoi a adăugat că Beijingul „nu a recunoscut și nici nu va recunoaște legitimitatea anexării de către Rusia a unor teritorii ucrainene, inclusiv Crimeea sau Donbas”. Pentru prima dată, la mai bine de un an de la începerea războiului, poziția Chinei față de ”dragul prieten” Vladimir Putin este exprimată fățiș și fără menajamente. Iar Moscova a răspuns imediat: Kremlinul a exclus posibilitatea unei medieri chineze pentru stoparea luptelor în Ucraina, apreciind că Rusia nu are altă opțiune decât să-și continue ofensiva începută în ianuarie. Care avea ca obiectiv ocuparea a 13.000 de kilometri patrați din teritoriul ucrainean și distrugerea grosului armatei ucrainene – ceea ce a rămas la stadiul de dorință neîmplinită.

Apoi, domnul Putin l-a invitat la discuții pe președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko. La sfârșitul întrevederii, președintele rus a anunțat că s-a discutat desfășurarea de arme nucleare și s-a convenit ca la 1 iulie să devină operațională baza de stocare de front unde vor fi aduse focoasele respective. La care domnul Lukașenko, vulpe bătrână, a supralicitat fățarnic, declarând că militari ai forțelor armate bieloruse au și început să fie instruiți în Rusia în utilizarea armelor nucleare „substrategice”. Asta a detensionat imediat atmosfera la NATO: în medii de specialitate se știe bine că, din februarie 1959 încoace, armele nucleare ale Rusiei sunt în grija Direcției Generale 12 a Ministerului Apărării de la Moscova, 12 ГУМО. În ultimii 64 de ani, niciun militar străin – belarus sau altul – nu a avut acces la armele nucleare rusești. Și nici nu va avea vreodată. 

Evident, domnul Lukașenko, prefăcându-se că-i cântă în strună lui Vladimir Putin, a calculat că declarația sa sforăitoare va fi interpretată în consecință de Occident: lăudăroșenie. Neașteptat a fost însă ecoul stârnit în Rusia: în aceeași seară, în cadrul unei dezbateri pe Canalul Unu al televiziunii oficiale ruse, cei prezenți au criticat decizia de a da pe mâna belarușilor arme atomice, profesorul Boris Nadejdin exprimându-se chiar deosebit de contondent: Lukașenko „va fi primul care va fugi pentru a preda armele noastre nucleare către Occident”. 

Sub presiunea hărții

Ce l-a determinat pe domnul Putin să arunce la gunoi sublima prietenie ruso-chineză, cu care mai ieri se mândrea? Păi faptul că, revenit de la Moscova, domnul Xi a lansat sloganul noului său mandat: „China ar trebui să fie hotărâtă, pro-activă și să îndrăznească să lupte”. Cu totul, 24 de caractere, care sunt pe cale să schimbe lumea. O primă materializare a noului slogan a fost ordinul Ministerului Resurselor Naturale din China, care impune ca 8 așezări din Rusia să fie numite, de acum încolo, „după numele lor istorice”. Iar de a doua zi, în școli și instituții a început schimbarea hărților – adică, exact ceea ce anunțam eu la 21 decembrie 2022 că va urma. Așa cum spunea întemeietorul Chinei moderne, Mao Țedun: „Acum vreo sută și mai mult de ani, [rușii] au răzuit teritoriile de la Răsărit de Lacul Baikal: de la Bol (Habarovsk) și până la Haișen-Vei (Vladivostok). Și Peninsula Kamceatka. Nota de plată nu va fi așa ușor de achitat. Încă nu suntem chit.” Acum trei luni, apreciam că „fără îndoială că acest comentariu din 1962 al președintelui Mao își păstrează actualitatea” (https://evz.ro/transee-in-nisip.html). Și am avut dreptate.

Deși cenzurată de Kremlin, vestea despre noua hartă a Chinei a răbufnit: extremiștii naționaliști ruși se simt trădați de Regimul Putin, care tot ezitând să ia decizii radicale în ce privește Ucraina, dă Siberia pe mâna Chinei. Primul a reacționat fostul ofițer Igor Ghirkin - condamnat în lipsă de justiția olandeză la închisoare pe viață pentru doborârea avionului MH17 – care a anunțat că, alături de alți șapte lideri ultra-naționaliști ruși, a constituit ”mișcarea socială Clubul Patrioților Furioși”. Stimulat de această veste, patronul companiei Wagner, Evgheni Prigojin, a început și dânsul să plănuiască alcătuirea unei ”mișcări sociale” – adică, tot o mișcare politică ”cu adevărat patriotică”, autonomă față de Kremlin, dacă nu chiar furioasă contra regimului. 

Domnul Prigojin fiind mai demult în atenția FSB, la Kremlin s-a aflat imediat despre aceste intenții: monopolul Regimului Putin asupra naționalismului rusesc este periclitat! A doua zi după constituirea Clubului Patrioților Furioși, cunoscutul blogger wagnerist Vladlen Tatarski trebuia să țină, într-o cafenea din Sankt Petersburg aparținând lui Evgheni Prigojin, o conferință ”pe teme patriotice”. Când să înceapă, o admiratoare i-a dăruit o figurină de ipsos: o vulpe, care în folclorul rusesc simbolizează viclenia, complotul. Au râs împreună de semnificația darului, apoi duduia a plecat la treburile sale – iar statueta, bine burdușită cu trotil, a explodat, ucigându-l pe Tatarski și rănind peste 30 dintre ultrașii prezenți. Ca să nu încerce să fie mai catolici decât Papa, sau mai patrioți decât domnul Putin! Asta nu l-a intimidat însă pe domnul Prigojin care, profitând de publicitate, chiar de a doua zi și-a anunțat public intenția de a constitui ”Clubul Wagner”.

Frate, frate dar discountul...

Reorientarea anti-chineză a mediilor ultra-naționaliste rusești survine într-un moment delicat pentru Kremlin. În ianuarie, în cursul unei ședințe prezidate de președintele Putin, domnul Alexandr Novak, viceprim-ministrul responsabil cu resursele energetice, s-a plâns de impactul pe care exporturile de petrol cu discount către China îl au asupra constituirii surselor bugetare pentru anul în curs. În luna martie, în contextul reînnoirii prieteniei ruso-chineze, președintele Putin a considerat că poate să-și permită să reducă discountul către China: dacă până de curând un baril de petrol rusesc se tranzacționa către China cu o reducere de aproximativ 16$ (20%), în prezent reducerea acordată Beijingului este de numai 10 Ș (12%) față de indicele de referință european Brent. Problema este că petrolul iranian este exportat în China cu o  reducere de până la 12 dolari pe baril (14... 15%). Ca urmare, deîndată ce reducerile aplicate de Rusia n-au mai fost atât de mari ca în trecut, China s-a reorientat către achizițiile de petrol iranian, care de la o lună la alta au crescut cu 20%: unele surse evocă importuri de 1,2 milioane de barili pe zi.

Această evoluție se suprapune cu schimbarea de ton în relațiile Chinei cu Arabia Saudită, care tocmai a anunțat că se asociază cu blocul de securitate condus de China, Organizația de Cooperare de la Shanghai. Aprofundarea relațiilor survine în contextul în care China a devenit principalul importator de petrol saudit: 1,75 milioane de barili pe zi.

De fapt, dintre furnizorii de petrol ai Chinei, Rusia se situează în prezent pe locul 3: în jur de 1 milion de barili pe zi. După ce au văzut ce pățesc europenii cu gazul rusesc, nici chinezii nu sunt entuziaști să-și subordoneze economia unui monopol moscovit. În actuala situație, dacă Rusia tensionează relațiile, protestând împotriva scandalului cu hărțile, există riscul ca Beijingul să decidă reducerea drastică a importurilor de petrol. În condițiile în care yuanul este, în prezent, cea mai tranzacționată monedă la Bursa rusă, impactul ar fi devastator. 

Sub dublă presiune   

Evident că Occidentul a sesizat situația: Moscova e nevoită să înghită gălușca cu hărțile chinezești, deci agitația în medii ultra-naționaliste rusești nu se va calma curând. Și atunci de ce să nu publicăm și noi niște hărți d-astea, care să-i dea de furcă Regimului Putin?

Ca urmare, a fost regizată o ”scăpare dirijată de informații”. De altfel, declarat Chris Meagher, asistent pentru afaceri publice al secretarului american al Apărării, a și recunoscut public că recentele dezvăluiri  „au potențialul de a răspândi dezinformări". Cum o fi, ce-o fi, din surse obscure, bloggeri wagneriști au intrat în posesia unor ”documente secrete ale Pentagonului”. Din care reiese clar, cu date precise, poziția precară a armatei ruse desfășurate în Ucraina, dar și faptul că NATO/SUA văd tot ce mișcă pe front. 

Ba mai mult: din documente reiese că Statele Unite au reușit să penetreze Kremlinul și au acces, aproape în timp real, la toate deciziile importante ale liderilor politici și militari din Rusia. Asta nu a făcut decât să adâncească fisura dintre extremiștii naționaliști și Regimul Putin, care acum este perceput ca infiltrat de trădători. Din nou, Kremlinul este într-o situație dificilă: nu poate bloca difuzarea materialelor, fiindcă ar da apă la moară acuzațiilor de trădare și ar exacerba furia mediilor extremist-naționaliste ruse. Singura măsură pe care a putut-o lua a fost activarea dispozitivului de contra-propagandă, cu misiunea de a decredibiliza informațiile în cauză. Ceea ce este practic imposibil: prin legăturile lor în medii militare, bloggerii extremiști ruși știu că documentele descriu cu acuratețe situația existentă pe front cu trei – patru săptămâni în urmă...

Prometheus

Domnul Putin nu va scăpa cu una, cu două de presiunea mediilor ultra-naționaliste ruse, de tentativele ultrașilor de a se lansa în politică. În acest context, o nouă înfrângere a armatelor ruse, pe frontul din Ucraina, ar putea avea pentru prima dată consecințe politice interne ample. De fapt, exact prin acest mecanism – vina înfrângerii e dată pe seama trădării conducătorilor – de fiecare dată, după o înfrângere militară, Rusia s-a confruntat cu tulburări sociale ample. După pierderea Războiului Crimeii, anii 1860 au fost marcați de o amplă răscoală, similară cu răscoala care a urmat după înfrângerea în războiul ruso-japonez (1905), ambele fiind însă jocuri de copii în comparație cu războiul civil care a urmat înfrângerii din primul război mondial.

Și de fiecare dată, presupusa ”trădare a conducătorilor” a dus nu numai la răscoală, ci și la pierderi teritoriale: înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii a eliberat de sub tutela rusă Moldova și Țara Românească, făcând posibilă Unirea de la 1859; înfrângerea în războiul cu Japonia a dus la pierderea unor teritorii însemnate din Extremul Orient; înfrângerea din primul Război mondial a eliberat Finlanda, Statele Baltice, Polonia; înfrângerea din Războiul Rece a eliberat Republica Moldova, Georgia, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan... Noua hartă promovată de autoritățile chineze lasă să se înțeleagă că înfrângerea din Ucraina ar elibera o serie de noi republici siberiene. Vorba lui Mao: „de la Bol și până la Haișen-Vei. Și Peninsula Kamceatka.”

Acesta este contextul în care, aflat în vizită la Varșovia, președintele Zelenski a lansat, sub egida Proiectului Intermarium, planul unei confederații polono-ucrainene. Iar prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki s-a dus la Chișinău ca să explice că planul viitoarei confederații constituie „o procedură rapidă pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană”. Ba mai mult, această „procedură” ar putea fi aplicată și în relația Republicii Moldova cu România! Și apoi a venit cancelarul german Olaf Scholz la București, să se întâlnească cu președintele României și cu doamna Maia Sandu și să le explice cum stă treaba cu Proiectul Prometheus.

Cum se văd din Rusia aceste mutații de pe scena politică europeană? Păi dacă până de curând Rusia avea 1.300 km graniță cu NATO, după intrarea Finlandei în organizație, are 2.600 km. Pe care trebuie să-i păzească cu o armată care se dovedește incapabilă să cucerească târgușorul Bahmut. Iar dacă se realizează segmentul baltic al Proiectului Intermarium, Rusia va avea de facto 4.600 km de frontieră cu NATO. Iar materializarea Proiectului Prometheus ar lichida capul de pod separatist de pe Nistru, preludiu al pierderii enclavelor similare din Caucaz. În loc să îndepărteze NATO de granițele Rusiei, Regimul Putin va fi mărit de 4 ori lungimea frontierelor cu Pactul Nord-Atlantic: cum credeți că vor reacționa mediile ultra-naționaliste ruse la asta?

Regimul Putin este deja privit de principalii săi susținători de până mai deunăzi ca acel regim care a dat jumătate din frontierele Rusiei pe mâna chinezilor, iar cealaltă jumătate, pe mâna NATO. Practic, nu ar mai conta dacă ucrainenii eliberează 3 sau 300 de kilometri de teritoriu: vorba proverbului arab, „numai un pai în plus mai lipsește ca să rupă spinarea cămilei”...

Vezi AICI VIDEO