Marele dramaturg I.L. Caragiale, care se descria drept un inveterat băutor și fumător, descrie într-o scrisoare adresată unui amic, un metodă inedită de a te ameți cu alcool, fără a da peste cap pahar după pahar.
În multe cazuri, nu mai este un secret pentru nimeni, alcoolul, stupefiantele, tutunul sau cafeaua au făcut casă bună cu lumea artistică. Numeroși scriitori, poeți, pictori și așa mai departe au apelat la asemenea substanțe pe care le considerau stimulatoare pentru actul de creație.
Marele dramaturg Ion Luca Caragiale se descria drept un mare consumator de alcool și de tutun. Prefera berea și țigara pe care le consuma, de regulă, alături de prieteni veseli și interesanți.
Într-o scrisoare adresată unui amic, medic, în 1912, Caragiale descrie o formă inedită de beție la care se ajunge nu ingerând alcoolul ci inhalându-l, trăgându-l pe nas. Această beție, povestea dramaturgul, ar fi mai profundă și ar produce halucinații mai puternice.
„Fă foarte cald în odaie, toarnă două-trei pahare de votcă pe fața mesei: în căldură, are să se evaporeze alcoolul, umpând odaia cu o emanațiune subtilă; cheamă apoi pe lăutarul d-tale și pune-l să-ți cânte, de unul singur, în surdină (…). Dumneata, lungit pe canapea, aruncă-ți ochii pe discursul vreunui tribun dacoroman… și… încet-încet, ai să simți o moleșeală delicioasă în tot trupul”, scria Caragiale, după care adăuga, în epistola către medic:
„…are să te apuce o moțăială irezistibilă (…) și atunci, de-a năuntru ai să vezi că te afli la Moși, în miezul verii, subt un umbrar, la o masă rustic, înconjurat de cea mai veselă lume din lume. Ai să auzi cimpoaiele vlăscenilor, și trâmbițele și tobele panoramelor, și țivloaiele și hârâitorile copiilor și guițături de purcei; ai să vezi baloane tricolore (…) ai să simți mirosul de țuică risipită, de gogoși prăjite în ulei, de cârnați și de fleici arse la grătar, ai să simți gustul lipicios de turtă dulce…și ai să începi a te apăra de muște”.
Despre problemele cu alcoolul ale dramaturgului
Un pasaj despre problemele psihice pe care le avea dramaturgul din cauza abuzului de alcool și tutun a apărut în jurnalul fiului său, Mateiu I. Caragiale, el însuși un scriitor vicios. Rândurile cu pricina au fost cenzurate, cu grijă, chiar de sora vitregă a autorului, fiica lui I.L. Caragiale, Tușki, pentru a proteja imaginea tatălui.
La abuzul de alcool făcea trimitere și amicul Constantin Dobrogeanu Gherea când, într-o scrisoare îi recomanda ironic marelui dramaturg să-și scoată măselele – de la expresia „a trage la măsea” - ca să scape de bolile de care se plângea în permanență. Căci, arăta Dobrogeanu Gherea, măseaua cere udeală – alcool – udeala dă umezeală, iar aceasta, la rându-i produce „igrasie la ficat”.
„Toate simptomele (boalei) pe care le descrii cu atâta măiestrie, lenea și toropeala în tot corpul, greutatea de fier la cap, greața, pesimismul, aversiunea față de patrie, lipsa de voință socotită, hypertrofia voinței nesocotite, semiparalizia graiului și a extremităților corpului, în special a picioarelor, toate acestea provin de la igrasia, care provine de la umezeală, care provine de la udeală (băutură) care provine de la măsea. Scoateți măselele, ascultă-mă pe mine, și ai să vezi ce sănătos și sprinten ai să te faci”, îi scria Dobrogeanu Gherea lui I.L. Caragiale, după cum relatează Andrei Oișteanu în lucrarea „Narcotice în cultura română”.
De altfel, despre viciile marilor creatori au rămas mai multe anecdote, povestiri și mărturii ale contemporanilor, astfel încât ne putem face o imagine și despre această latură a lor, umană, care îi coboară de pe piedestalul clădit de admiratori și îi aduce în mijlocul nostru.