Un copil de doar cinci ani a decedat în urma unei întâmplări înfiorătoare. O armă de vânătoare nesupravegheată a fost descărcată de un copil de 8 ani în toracele copilului mai mic, care a decedat.
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, posesorul legal al armei cu aer comprimat cu care un copil de 8 ani l-a împușcat mortal pe fratele său de 5 ani, la marginea unei păduri dintre localităţile Pănet şi Mădăraş, a fost reţinut marţi, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
"În baza probatoriului administrat, la data de 4 mai, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, faţă de bărbatul de 49 de ani, deţinătorul legal al armei neletale cu aer comprimat, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului", au precizat reprezentanţii IPJ Mureş.
Potrivit IPJ, cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea stabilirii şi clarificării tuturor aspectelor.
Tragedie la picnic, în a doua zi de Paști. Un copil de 5 ani a murit sub ochii părințlor, după ce a fost împușcat de fratele său în vârstă de 8 ani
"La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş în vederea efectuării de cercetări şi stabilirii situaţiei de fapt. Din primele cercetări efectuate, a reieşit faptul că un minor, de 8 ani, în timp ce se afla, cu familia şi alte persoane, la o cabană situată între localităţile Pănet şi Mădăraş, ar fi manevrat o armă neletală, cu aer comprimat, care ar fi fost lăsată nesupravegheată, şi l-ar fi rănit în mod accidental, pe fratele acestuia, de 5 ani. Echipajul medical aflat la faţa locului i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate, însă din nefericire a fost declarat decesul minorului", a anunţat IPJ Mureş.
Copiii se aflau împreună cu membrii familiei la un picnic în pădure
Înfiorătoarea întâmplare a avut loc în timp ce micuții se aflau împreună cu membrii familiei la un picnic, într-o pădure. Arma de vânătoare ar fi fost lăsată fără supraveghere de către un pădurar și de către membrii maturi ai familiei, iar copilul de 8 ani s-ar fi jucat cu ea.
În urma unei manevrări necorespunzătoare, arma de vânătoare s-a descărcat și l-a nimerit pe micuțul de 5 ani. Arma cu aer comprimat îi aparține unui pădurar, care se afla și el la picnicul organizat. Deși arma este considerată teoretic neletală, copilul, care a fost nimerit în torace, a fost propulsat la pământ.
Regimul armelor este unul strict
Regimul armelor este foarte strict și are prevederi foarte precise. În acest caz, din primele informații, culpa principală o are pădurarul care nu ar fi trebuit să abandoneze arma de vănâtoare, iar dacă se întâmpla ea trebuia să fie fără muniție sau cel puțin asigurată pentru a nu putea fi folosită.