Pactul lui Băsescu, semnat de partide

Pactul lui Băsescu, semnat de partide

EDUCAŢIE. Liderii partidelor politice au semnat ieri, fără excepţie, pactul naţional pentru educaţie propus de preşedintele Traian Băsescu.

Nu la Cotroceni însă, ci la Senat, pe un teren neutru. Pactul garantează, în opinia şefului statului, coerenţ a legislativă pe termen lung, dar şi depolitizarea subiectului în perspectiva campaniilor electorale, orice viitor ministru urmând să-l respecte. Liderii politici s-au arătat mai entuziasmaţi însă de stilourile care li s-au oferit pentru a semna, asemănătoare cu cel pe care preşedintele Nicolas Sarkozy a dorit să-l păstreze după vizita la Bucureşti: la final, din opt, au rămas doar trei.

Ne puteți urmări și pe Google News