Pacientul cu arsuri grave va fi transportat în Belgia cu un avion MApN
Un avion al MApN va transporta vineri dimineață, de la ora 08.00, pacientul cu arsuri grave care necesită îngrijiri în Belgia. Acest lucru se va întâmpla după opt zile în care bărbatul cu arsuri pe mai mult de 50% din suprafața corpului a stat în trei spitale din România, fără să primească îngrijire necesare. Joi un avion SMURD a trebuit să se întoarcă din drum după o defecțiune.
DSU i-a transmis soției pacientului, Mihaela Ganea, că transportul aerian va depinde de condițiile meteorologice de vineri dimineață.
“M-au sunat de la DSU să-mi spune că domnul Arafat a vorbit la Ministerul Apărării Naționale. Se pare că va zbura un avion militar, cu mențiunea că suntem în funcție de vreme.
Eu sper că vremea va ține cu noi și Dumnezeu va ține cu noi, și va ajunge acolo unde trebuie.”, a declarat soția acestuia la Digi24.
Pacient cu arsuri, în stare gravă, întors din drumul spre Belgia. Avionul SMURD s-a defectat la decolare
Bărbatul, din Iași, cu arsuri grave așteaptă de o săptămână să fie transferat în străinătate pentru tratament. Familia a reușit să obțină un loc la o clinică însă lucrurile se mișcă greu. El a suferit arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului, după ce s-a electrocutat miercuri, 20 ianuarie, la locul de muncă. Acesta lucra în triajul CFR Port și a urcat să verifice un vagon, când a fost electrocutat.
În cele din urmă, după ce s-au rezolvat chestiunile birocratice, au intervenit alte probleme, cele de transport. Mai întâi, avionul cu care trebuia transferat a fost ținut la sol din cauza vremii. Joi, a intervenit o defecțiune, aeronava s-a depresurizat și a revenit pe aeroport imediat după decolare.