Satu Mare, spitalul morții. Pacient, lăsat să aștepte pe podea, în fața cabinetului. Motivul, revoltător

Tânăr lăsat să zacă pe podea în fața cabinetului Sursă foto - Adevărul

Un tânăr paralizat și cu probleme psihice a fost lăsat să aștepte pentru mai bine de o oră pe podea, în fața cabinetului medical, la Spitalul din Satu Mare

Evenimentul revoltător a fost surprins în imagini video, într-o policlinică din componența Spitalului din Satu Mare.

Pacient lăsat să zacă pe podea

Tânărul a fost lăsat să zacă pe dușumea pentru mai bine de o oră. În tot acest timp, ceilalți pacienți s-au revoltat și au cerut ca tânărul să fie ajutat de medici, însă ei au fost singurii care i-au oferit sprijin.

Tânărul de 18 ani a stat întins pe podea pentru cel puțin o oră, și în toată această perioadă de timp, nici medicii dar nici asistentele nu i-au acordat atenție, și nu i-a venit nimeni în ajutor.

Pacientul este mereu vinovat

Conducerea unității sanitare a publicat rapid un răspuns în acest caz. Ei au explicat că tânărul a ajuns în această situație deoarece s-a prezentat la consult fără un bilet de trimitere de la medicul de familie.

Această explicație nu lămurește însă problema: de ce a fost lăsat tânărul să zacă pe podea?

În plus, purtătorul de cuvânt al Spitalului din Satu Mare a precizat că pacientul paralizat și cu probleme psihice nu avea toate documentele necesare în dosar.

Potrivit acestora, el ar fi venit la consult pentru a obține documentul cerut de Comisia pentru Persoanele cu Handicap.

Spitalul din Satu Mare, bebeluș mort

Acum două săptămâni a ieșit la iveală un al caz, din cadrul aceluiași spital. Din cauza neglijenței medicilor și a asistentelor, un bebeluș a murit în condiții suspecte.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a demarat o anchetă penală care vizează trei medici, o asistentă medicală și o moașă. Cei trei sunt acum cercetați pentru suspiciuni de „ucidere din culpă”.

Micuțul Mateo s-a născut în secțiunea de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Satu Mare. În urma nașterii, bebelușul prezenta multiple fracturi craniene și hemoragie cerebrală, în urma căreia a și murit.