Pachetele cu cocaină s-au mutat în Bulgaria. Peste 200 kilograme găsite în câteva zile

Pachetele cu cocaină s-au mutat în Bulgaria. Peste 200 kilograme găsite în câteva zile

Polițiștii de frontieră bulgari au descoperit în zona Kaliakra de pe litoralul bulgar un sac protejat de o vestă de salvare, conținând 16 pachete în care se aflau în total 17,6 kilograme cocaină de puritate extrem de ridicată. Este al treilea colet descoperit de patrulele polițiștilor bulgari pe litoralul țării vecine.

Potrivit presei din Bulgaria, sacul în care se aflau 16 pungi a căror greutate totală este de aproape 18 kilograme a fost găsit, ieri după amiază, de o patrulă a poliției de frontieră bulgare în apropiere de Kaliakra într-o zonă stâncoasă. Poliția din Bulgaria a anunțat, deja, omologii români asupra capturii, drogurile făcând parte, cel mai probabil, din lotul de peste o tonă găsit, pe 22 martie, într-o barcă răsturnată la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Anterior tot pe litoralul bulgar au mai fost găsite alte două colete, de 170 kilograme, lângă plaja din Șabla, respectiv 25 de kilograme în dreptul stațiunii Sunny Day.

Oficialii români au transmis că drogurile descoperite pe plaja vecinilor de la sud de Dunăre nu o să fie aduse din Bulgaria în România. Conform competențelor teritoriale, bulgarii efectuează cercetări separate în acest caz. Pachetetele aveau etichete codate, la fel ca și cele de pe plajele din România. Până în acest moment, atât în România, cât și în Bulgaria au fost găsite aproape 400 de colete cu cocaină în pachete de aproximativ un kilogram, având un aspect de praf alb cu puritate de peste 95%.

În ultima săptămână, pe litoralul românesc nu au mai apărut pe plaje, aduse de valuri, pachetele cu drogul periculos. Doi cetățeni sârbi sunt arestați, în acest caz, de autoritățile române pentru trafic de droguri, ei fiind încarcerați la Tulcea. Contesatția lor la măsura arestării preventive a fost respinsă de Curtea de Apel Constanța.  

Ne puteți urmări și pe Google News