Pacea separată de la Astana | PULSUL PLANETEI

Pacea separată de la Astana | PULSUL PLANETEI

Reuniunea de la Astana, Kazahstan, generată de Rusia, Turcia și Iran, cu pretenția de a negocia și încheia un acord de pace în Siria, nu a reușit nici măcar să încheie o pace separată.

 În capitala statului Asiei Centrale s-au reunit doar o parte dintre actorii implicați în Siria, iar rezultatul nu a fost nici măcar un acord-angajament de încetare a focului, imposibil în condițiile date, ci doar un mecanism de monitorizare a tirurilor pe teren, mecanism realizat între participanți.

Într-adevăr, un pas mai important nu putea fi atins odată ce nu au fost aduși în jurul mesei toți jucătorii implicați pe teren. Astfel, SUA și ONU nu au participat, nici Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, implicate în diferite porțiuni pe teren. Oricum membri ai Coaliției internaționale anti Daesh/Stat Islamic (care conține SUA, statele europene, statele Golfului și, în mod sporadic, până la asumarea propriei poziții, Turcia) nu au fost invitați. În plus, nici grupările de opoziție susținute de Occident sau țările din Golf nu au fost prezente, cum nu a fost prezentă nici Peshmerga kurdă, nici alte forțe de apărare ale suniților majoritari în Siria. Premierul turc a declarat că discuţiile de la Astana au reprezentat un succes diplomatic, exprimându- şi speranţa că procesul de identificare a unei soluţii politice va continua la Geneva. De aici încep și divergențele: Ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat că negocierile de pace de la Geneva au fost amânate de pe 8 februarie către sfârșitul lunii, urmând să se discute textul Constituţiei viitoare care a fost distribuit participanților la Astana, în timp ce ONU a transmis că amânarea anunţată de Moscova a negocierilor de pace de la Geneva nu este confirmată, adăugând că emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, se va deplasa săptămâna viitoare la New York pentru a discuta despre aceste negocieri.

Un alt punct de divergență îl reprezintă grupările kurde, extrem de importante în combaterea Daesh și neinvitate la Astana la cererea Turciei. În același timp, Departamentul de Stat al SUA a invitat oficial, la Washington, Consiliul Naţional Kurd din Siria pentru discuţii, la sfârşitul lunii februarie, în timp ce Rusia i-a invitat la Moscova pe 3 oficiali ai Partidului Uniunii Democratice (PYD), kurd, considerat organizație teroristă de către Turcia. Copreşedintele PYD - Asya Abdullah, copreşedintele cantonului Kobane - Enver Muslim şi reprezentantul PYD în Franţa - Halit Isa au fost invitaţi la Moscova și se vor întâlni cu ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar poate cei mai nemulțumiți sunt reprezentanții grupărilor siriene arabe sunite. Jabhat Fatah Al-Sham (JFS), grupare jihadistă denumită anterior Jabhat Al-Nusra, a transmis o declaraţie în care condamnă participarea facţiunilor militare la Summitul din Astana şi disponibilitatea acestora de a lupta împotriva JFS. În plus, JFS a solicitat tuturor facţiunilor siriene să protejezepoporul sirian. Fostul Front Al Nusra, care într-o fază de început a războiului civil din Siria declarase loialitate către Al Qaeda, susține că reprezintă două treimi din prezenţa militară din Siria şi că soldaţii săi sunt staţionaţi în cele mai multe dintre fronturile grele de luptă. Dealtfel, alte 6 fracţiuni ale rebelilor i s-au raliat în nord-vestul Siriei, ca răspuns la puternicul atac pe care jihadiştii Daesh-Stat Islamic l-au declanşat asupra lor. Dealtfel Jabhat Fatah Al-Sham a condamnat Consiliul Islamic Sirian pentru poziţia duplicitară adoptată, pentru caracterizarea militanţilor săi drept trădători şi apostaţi, precum şi pentru fatwa(edictul religios musulman emis de un imam) emisă de Consiliu, prin care cheamă facţiunile siriene de Opoziţie să atace forțele organizației. Declaraţia, distribuită pe canelele ‘Twitter’ şi ‘Telegram’, conţine chiar și argumente în sprijinul poziţiilor adoptate de JFS în operaţiunile derulate în Siria, în apărarea majorității sunite.

Oricum, până la viitoare negocieri serioase, pacea se va încheia având ca punct de pornire principalele poziții de pe teren deținute de diferiții actori la ora respectivă, dar și etichetele de grupări teroriste ce le sunt atribuite de una sau alta din părți, care asigură sau nu participarea la aceste negocieri. Siria controlată de Al Assad și Rusia consideră că toate organizațiile opoziției sunt teroriste, poate cu excepția grupărilor susținute de Turcia. Separat, nici raportarea la kurzi nu e unitară, Turcia respingând participarea lor la orice înțelegere și plan de pace.