Pace vouă! Despre rostul încuietorilor pe lume... REFLEXUL de CULTURĂ
Editura Evenimentul si Capital

Pace vouă! Despre rostul încuietorilor pe lume... REFLEXUL de CULTURĂ

Autor: | | 1 Comentarii | 943 Vizualizari

Evanghelia după Luca ne povestește că, în uluiala care i-a cuprins pe bieții apostoli în chiar ziua următoare Învierii Lui (căci îl văzuseră mort pe cruce, și văzuseră pămîntul cutremurat și cerul învolburat cînd sufletul Său a mers la Tatăl, apoi văzuseră mormîntul gol și apoi Îl văzuseră din nou în mijlocul lor – prea mult pentru un biet muritor, fie el și apostol!), Mîntuitorul a apărut iar printre ei și le-a spus: „Pace vouă!”.

Apostolii s-au speriat crezînd că e o vedenie. Iar El i-a liniștit și le-a arătat trupul Său flagelat și ei erau la fel de tulburați, doar că de data asta din cauza bucuriei revederii Învățătorului. Iar El, ca să le dovedească cît este de real și de viu în termeni umani, a cerut de mîncare și a mîncat cu ei la masă.

În Evanghelia după Ioan, mesajul „Pace vouă!” este încă și mai pregnant. În trei versete succesive din capitolul 20 ni se spune că Mîntuitorul a binecuvîntat „Pace vouă!” cu prilejul aparițiilor sale de după Înviere. Astfel, în duminica Paștilor de după răstignire, cum stăteau apostolii, înfricoșați de represalii și absolut năuciți de ceea ce le spusese Maria Magdalena, (anume că mormîntul Lui era gol și că Îl întîlnise, viu, mai apoi) Hristos a venit între ei. Ioan precizează că apostolii stăteau cu ușile încuiate și că Hristos a pătruns, totuși. Și le-a spus „Pace vouă!”. Apoi le-a arătat rănile Sale și le-a spus iarăși „Pace vouă!”, înainte de a le da marea misiune: „Precum M-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi!”. În fine, după alte opt zile, pe cînd apostolii stăteau iarăși cu ușa încuiată, precizează Ioan, și încercau să-i explice lui Toma că chiar L-au văzut pe Învățător și Toma nu credea, Iisus a apărut iarăși între ei. Și le-a spus „Pace vouă!”.

În acest episod, încheiat cu Toma copleșit de materialitatea evidenței, acest „Pace vouă!” este adesea ocultat de magnitudinea vorbelor cristice care se găsesc doar două versete mai jos: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”. Dar această faimoasă vorbă despre cei ce cred fără să vadă, trebuie citită, cred, în legătură directă cu modestul „Pace vouă!” – replică de intrare. În fond, „Pace vouă!” este mesajul cu care Iisus voia, în imediat, să alunge dubiile și spaimele apostolilor. Fiți pe pace, sînt aici! Fiți pe pace, ceea ce v-am învățat să credeți este adevărat! Fiți pe pace, se întîmplă așa cum trebuie să se întîmple și cum v-am spus și Eu și Cărțile că se va întîmpla! Planul divin curge normal – fiți pe pace! De ce face Mîntuitorul asta? Desigur, pentru că nu poate trimite apostolii mai departe, în lume și în istorie, să-I ducă învățătura spre miliardele de suflete prezente și viitoare dacă ei, primii păstrători, nu cred puternic în El. Acest sens al lui „Pace vouă!” reverberează pînă astăzi, cînd sufletele noastre zbuciumate, agresate și înfricoșate, cam așa cum erau și cele ale apostolilor în primele zile ale Învierii, au nevoie de o reconfirmare a credinței în El. Sigur că sîntem slabi, fricoși, vulnerabili, lași, mințim adesea, sîntem de-a dreptul proști nu de puține ori – de aceea nu putem crede în Cristos tot timpul, zi de zi, ceas de ceas, secundă de secundă, de aceea avem la tot pasul nevoie de reconfirmări. Sărmanii de noi, uneori credem, alteori nu credem. În orice caz, așa ne purtăm – uneori (rareori) ca niște drept credincioși, alteori (adesea) ca niște necredincioși. De aceea, măcar o dată pe an, la Paști, Cristos vine printre noi să ne spună, blînd, „Pace vouă!”. Fie ca urechea noastră să-L audă!

Dar, în versiunea din Ioan, mai e ceva de mare importanță. De fiecare dată, ca să-și ducă mesajul de pace, Cristos intră în încăperi încuiate. Iisus, cu trupul său de după Înviere, cu acel trup care, la Luca, mînca pește și fagure de miere după Înviere, trece prin uși încuiate ca să vină în mijlocul alor Săi. Pilduitor mi se pare amănuntul că ușile rămîn încuiate – Dumnezeu nu sparge ușa, nu o scoate din balamale, nu pulverizează încuietorile. Pur și simplu trece de ele ca și cum nu ar fi. Nu face mereu așa. Cînd a Înviat, ca să iasă din mormînt, Iisus a dat piatra la o parte, după cum ne spune același evanghelist Ioan. A înlăturat materia care-l ținea prizonier morții. Ajungînd la mormînt încă înainte să răsară soarele celei de-a treia zi de după răstignire, Maria Magdalena a găsit piatra mormîntului dată la o parte. Învierea, așadar, nu a fost o simplă dispariție a unui cadavru. Învierea a fost un act de forță, de vitalitate și, nu în ultimul rînd, un gest cu directă consecință materială.

Dimpotrivă, cînd, înviat fiind, El vine alături de ucenicii săi speriați, ușile rămîn neatinse. O bună întrebare mi se pare că ar fi: de ce Iisus nu descuie ușile închise de apostoli ca să intre la ei?

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate