Pace în stil rusesc pe pământ georgian

Pace în stil rusesc pe pământ georgian

Bombardamente cu rachete sol-sol, tiruri de artilerie, rafale de mitralieră trase în direcţia jurnaliştilor, o armată rusească cu atitudine de stăpânitor şi una georgiană obosită şi prudentă - acesta a fost, ieri, peisajul la intrarea în oraşul Gori.

Marginea localităţii natale a lui Stalin a devenit, astfel, locul în care s-a văzut cel mai bine diferenţa între declaraţiile politice şi realitatea unui război care pare imposibil de oprit printr-o hârtie, fie ea şi un acord de încheiere a ostilităţilor.

Metodic şi fără pic de milă, trupele Moscovei fac fărădelegea în oraşele georgiene ocupate, în ciuda angajamentelor asumate de Medvedev.

În timp ce atât Rusia, cât şi Georgia au afirmat oficial că doresc retragerea trupelor, iar militarii lui Saakaşvili se pregăteau în cursul dimineţii să preia oraşul pe cale paşnică, tensiunile au escaladat din nou în jurul prânzului.

„Mergem la Gori să preluăm controlul. Nu vor fi lupte, există o înţelegere între Rusia şi Georgia“, ne spunea, dimineaţă, un colonel din armata georgiană, aflat cu un picior în jeepul care urma să-l transporte către oraşul strategic, împreună cu alte câteva sute de camarazi de arme. Tanchetele şi maşinile de teren georgiene aveau să se amplaseze la aproximativ 100 de metri de cele şase tancuri ruseşti care barau intrarea în Gori, sub motivul că toată lumea trebuie să aştepte până când oraşul va fi securizat. Soldaţii ruşi păreau şi ei, iniţial, relaxaţi şi convinşi că urmează o zi cât se poate de paşnică. „Nu va fi absolut nicio problemă, războiul s-a terminat“, ne spunea, zâmbitor, Raci, un militar originar din Kazahstan, venit să lupte sub comanda lui Putin şi Medvedev.

„Iar ne atacă. Nu mai înţeleg nimic!“

După numai o oră, acelaşi Raci împreună cu ceilalţi militari ruşi şi cu jurnaliştii care îi înconjurau aveau să vadă deja cunoscutul fum negru al bombardamentelor înălţându-se de după dealurile din preajmă şi din satele apropiate.

Printre bubuiturile tirurilor de artilerie şi şuierăturile rachetelor, avea să vină şi explicaţia unui maior georgian: „Acolo sunt depozite de armament şi unităţi militare. Iar ne atacă. Nu mai înţeleg nimic!“. Ziariştii aveau să înţeleagă însă rapid ceva: că trebuie să se îndepărteze urgent. Asta după ce un reporter israelian s-a trezit înconjurat de câţiva soldaţi care au încercat să-l convingă cu două focuri de pistol mitralieră trase în direcţia lui că e mai bine să-şi lase maşina „confiscată“.

După un sfert de oră, avea s-o primească înapoi, adusă chiar de comandantul unităţii ruseşti de artilerie. „Nu erau soldaţi ruşi, erau voluntari oseţi“, a încercat o scuză militarul, în timp ce jurnalistul le povestea colegilor cum glonţul i-a trecut la câţiva centimetri de picior.

În jurul orei locale 14.00, georgienii s-au lăsat păgubaşi şi au părăsit marginea oraşului Gori, îndreptându-se către Tbilisi. La intrarea în capitală, câteva mii de militari georgieni fuseseră aduşi în camioane cu tunuri legate la remorcă şi se pregăteau pentru o seară în care nimeni nu ştia ce va urma, într-o ţară şi într-un conflict pentru care „imprevizibilul“ a devenit cea mai bună formulă de descriere. LA FOC AUTOMAT

Întăriri. Rusia a trimis trupe suplimentare în Gori, izolat acum de un cordon de securitate, în ciuda acordului de încetare a ostilităţilor, semnat marţi, care prevede retragerea trupelor în poziţiile dinaintea începerii conflictului. Potrivit jurnaliştilor AFP, cel puţin 20 de blindate cu trupe se îndreptau ieri către Gori, iar la intrările în oraş au fost stabilite puncte de trecere păzite de militari ruşi.

Dezarmare. Mai multe camioane cu trupe au intrat ieri în portul georgian Poti, escortate de tancuri ruseşti, potrivit autorităţilor georgiene, care au precizat că soldaţii, purtând uniforme ale trupelor de pace, au încărcat din depozitele portului mai multe camioane cu echipament militar. Soldaţii au scufundat apoi şase şalupe, folosind explozibil. Comandamentul armatei ruse a negat însă prezenţa trupelor ruseşti în portul Poti.

Susţinere. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat ieri că integritatea teritorială a Georgiei este „limitată de facto“ şi că, pentru soluţionarea conflictului, trebuie luate în considerare şi poziţiile Abhaziei şi Osetiei de Sud. Liderii republicilor separatiste, prezenţi ieri la Moscova, au fost asiguraţi de preşedintele rus Dmitri Medvedev că Rusia susţine şi garantează, militar, orice decizie privind statutul lor.

Exemplu. Liderul transnistrean Igor Smirnov a declarat ieri că Europa nu va obţine pacea până nu va recunoaş te independenţa Transnistriei, Osetiei de Sud şi Abhaziei. Potrivit liderului de Tiraspol, la fel ca Georgia, şi Moldova este condusă „de la centru, după acelaşi scenariu“. Corespondenţă din Georgia

TENTATIVE DE DIALOG Rice şi Merkel, pe frontul diplomatic

Secretarul de stat american Condoleezza Rice a ajuns ieri în Franţa, unde avea programate convorbiri cu liderul de la Elysée, Nicolas Sarkozy, iar astăzi se va afla la Tbilisi, capitala Georgiei.

Chiar înainte de a părăsi Washingtonul, Rice a avertizat Rusia că riscă să „îşi consolideze izolarea internaţională“ dacă nu respectă fragilul acord de încetare a focului încheiat cu Georgia în urma demersurilor preşedintelui Franţei, relatează AFP. „Aceasta nu este invadarea Cehoslovaciei“ din 1968, când URSS a putut „să-şi ameninţe vecinii, să ocupe capitala, să răstoarne un guvern şi apoi să se retragă“ din Praga, a subliniat secretarul de stat american. „Lucrurile s-au schimbat“, a adăugat Condoleezza Rice.

Pe de altă parte, ea a dat drept exemplu România, Ungaria, Bulgaria şi Turcia ca ţări care au reuşit să-şi soluţioneze pe cale paşnică conflictele etnice. Deplasarea Condoleezzei Rice în Georgia, la aproape o săptămână de la izbucnirea sângerosului conflict din Caucaz, este expresia dorinţei Statelor Unite de a reveni în prima linie a frontului diplomatic, poziţie ocupată iniţial de preşedintele Nicolas Sarkozy, în numele liderilor Uniunii Europene, organizaţie a cărei preşedinţie semestrială este asigurată de Franţa.

Statele Unite trebuie să aleagă între susţinerea Georgiei şi cooperarea cu Moscova în dosarele internaţionale importante, precum cel privind ambiţiile nucleare ale regimului de la Teheran, a avertizat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, însă Condoleezza Rice nu s-a lăsat intimidată şi a reiterat susţinerea oficialilor de la Washington pentru Georgia.

"Statele Unite ale Americii sunt alături de guvernul Georgiei, ales în mod democratic. Insistăm ca suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei să fie respectate." - George W. Bush, preşedintele Statelor Unite ale Americii Merkel, la Soci

Cancelarul german, Angela Merkel, se va întâlni astăzi, la Soci, cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, pentru a discuta despre criza din Caucaz. Germania are o relaţie foarte strânsă cu Moscova, însă Angela Merkel a ţinut să reamintească faptul că doreşte respectarea principiului intangibilităţii suveranităţii georgiene şi a refuzat să intre în jocul Rusiei, de delegitimare a preşedintelui Georgiei, Mihail Saakaşvili. (Dan Stancu)

Ne puteți urmări și pe Google News