Lucian Mîndruță este un inepuizabil Păcălici. Nu pierde nicio ocazie de a părea fie caraghios, fie de-a dreptul stupid.
Iată o recentă postare de-a lui Lucian Mândruță, de pe Facebook, în care își dă cu părerea cu privire la expulzarea diplomatului rus, Grishaev.
Emisiune de Mirel Curea
„Azi, România a expulzat un spion rus. Îl vedeți în poza, alături de ambasadorul Kuzmin, la un eveniment oficial la un cimitir militar sovietic. Interesant, ambasadorul nu pare sa aibă vreo problemă să se afișeze cu domnul de la GRU.
În fine, nu e vreo surpriză că Alexey Grishaev era spion, căci orice ambasadă are printre angajați și acest gen de funcționari cu îndeletniciri speciale. E forma cea mai sigură de job în domeniu, căci dacă te prinde, cu pașaportul diplomatic te întorci frumos acasă.
În cazul domnului de la ambasadă, surse apropiate poveștii îmi zic că era ofițer GRU – serviciul de informații militare al Rusiei și era curios. Adică un om foarte curios să știe cam câți soldați și ofițeri NATO sunt în România și unde și, în general, pe unde mai avem bazele, că au pierdut șirul din vremea în care eram aliați și din satelit nu se vede așa bine…
Omul ar fi încercat să se infliltreze și în mediul politic, dar și pe lângă ofițeri ai armatei cu acces la informații secrete.”
Veștile bune pe care le găsește Lucian Mîndruță aici sunt: o dată una către aliați- „te poți baza pe România să lucreze în echipe”, și al doilea mesaj e chiar către Rusia- „Nu ne speriem, că nu suntem nici singuri pe lume și nici așa de slabi cum părem”.
Spionajul „pe surse” la nivel înalt, între realitate și fantezie
Să nu mori de râs? I-au spus lui niște surse „apropiate poveștii”. Cărei povești? A uneia cu proști? Că atașatul militar era ofițer al „serviciului rus de informații militare”.
Păi, ca militar, al cui să fie, Mîndruță, dacă nu al Serviciului MIliatar de Informații? Al Studiourilor Mosfilm? Despre numărul soldaților și al bazelor militare ce să mai zici?
Mîndruță, căci totul este din capul lui de Păcălici etern, își imaginează activități de spionaj fix ca în cărțile din anii `60-`80, alea în care căpitanul de Securitate Frunză prindea spioni care fotografiau garduri de unități militare aflate în febra trimiterii soldaților la cules de porumb.
Mîndruță, Grishaev ăla n-a fost expulzat din motive care țin de documentarea lui ca având activități operative de spionaj.
N-a fost documentat la vreun flagrant, la vreo întâlnire, cu mâna în vreo CPI, căsuță poștală impersonală. Pentru că activitățile alea le desfășoară alții, posibil sub coordonarea în sistem de rezidență a unuia precum Grishaev.
Ci din motive care țin strict de limbajul și raporturile internaționale dintre state sau alianțe.