Ovidiu Burcă a plecat de la Dinamo. Cine va prelua echipa

Ovidiu Burca. Sursa foto: Facebook / Dinamo Bucuresti

Ovidiu Burcă. a luat decizia să plece de la Dinamo într-un moment tensionat. Acesta și-a anunțat demisia la două zile după eșecul din urma derby-ului cu FCSB.

Ovidiu Burcă a decis să își încheie colaborarea cu Dinamo. Motivele principale care l-ar fi influențat în acest sens au legătură cu rezultatele obținute în ultimele luni de echipa pe care o coordona.

Ovidiu Burcă a plecat de la Dinamo

Antrenorul în vârstă de 43 de ani i-a coordonat pe câinii roșii în ultima perioadă. Ghidată de Ovidiu Burcă, Dinamo nu a mai câștigat niciun meci în Superliga din data de 19 august 2023.

Clubul de fotbal Dinamo București a confirmat decizia lui Ovidiu Burcă prin intermediul rețelelor de socializare. Oficialii clubului au precizat că înțelegerea a fost de comun acord, astfel antrenorul de 43 de ani a părăsit banca tehnică fără resentimente.

În postarea respectivă, reprezentanții clubului Dinamo București i-au adresat mulțumiri fostului tehnician.

„MULȚUMIM, OVIDIU BURCĂ!Clubul Dinamo 1948 București anunță, în mod oficial, încetarea raporturilor contractuale, de comun acord.”, au anunțat reprezentanții clubului.

Colaborare încheiată după un an și jumătate

Tehnicianul și-a început activitatea în cadrul clubului Dinamo în vara anului trecut. În perioada respectiva, clubul se afla într-o situație delicată din punct de vedere financiar. Oficialii clubului sunt recunoscători că Ovidiu Burcă a dus jucătorii înapoi în Superliga. Cu toate acestea, rezultatele din ultima perioadă nu au fost pe măsura așteptărilor.

„Ovidiu și-a asumat o responsabilitate mai mare decât cea de simplu antrenor: de a se asigura că un simbol românesc nu moare, că va avea continuitate. Și ce poveste am avut împreună!La finalul unui sezon în care toate resursele au fost limitate, strictul necesar la Dinamo lipsea în multe momente, ne-am întors în Superligă, acolo unde ne este locul.  ”, arată comunicatul transmis de reprezentanții Dinamo București.

Dinamo București. Sursa foto: Facebook

Ovidiu Burcă și-a depus demisia. Cine îi va antrena pe câinii roșii

Reprezentanții clubului Dinamo susțin că numele antrenorului în vârstă de 43 de ani va rămâne în istoria clubului ca fiind unul extrem de important. După plecarea lui Ovidiu Burcă de pe banca tehnică, două nume cunoscute se luptă pentru a prelua conducerea echipei. Lista respectivă se află foștii fotbaliști Dorinel Munteanu și Liviu Ciobotariu.

Dorinel Munteanu îi antrenează în prezent pe jucătorii de la Oțelul Galați. Tehnicianul și-a exprimat deja nemulțumirea vizavi de condițiile în care își desfășoară activitatea. Din acest motiv fostul fotbalist nu ar refuza oferta de a prelua echipa Dinamo.

Liviu Ciobotariu ar fi purtat deja discuții cu oficialii clubului din Stefan cel Mare. Acest ar urma să își încheie contractul ci Sepsi.