Fundașul român Cristian Sârghi (Oțelul Galați), al cărui contract cu gruparea de la malul Dunării expiră la sfârșitul sezonului, a declarat că are multe oferte în acest moment.
„S-a mai scris că ar urma să ajung acolo, dar nici vorbă să mă duc în Şoseaua Ştefan cel Mare. Nu vreau, pur şi simplu. La alt club din Bucureşti? Posibil, dar am oferte şi de la alte echipe din Provincie", a declarat, pentru "Viaţa Liberă", Cristian Sârghi (24 de ani).
„Am oferte şi din străinătate, dintr-un campionat occidental, şi una de departe, din China. Din punct de vedere financiar ar fi foarte bine, dar este totul altfel acolo. Am văzut că piaţa fotbalistică din China este în progres, şi Anelka a ajuns acolo, e posibil s-o facă şi Drogba. Nu ştiu ce va fi", a mai spus fotbalistul care evoluează la Oțelul din 2007.