Republica Moldova. Experții Promo-LEX au evaluat munca deputaților în perioada august 2023 – iulie 2024. La numărul de proiecte inițiate sunt cap de serie aleșii PAS, însă Guvernul a reușit să înscrie aproape o egalitate din acest punct de vedere.
Cei mai harnici deputați
Datele colectate și analizate arată o scădere semnificativă atât în numărul, cât și în ponderea proiectelor legislative inițiate de deputați.
„Această tendință este evidentă prin reducerea ponderii proiectelor deputaților de la 55,5% la 47,9% și prin diferența numerică de 37 de proiecte între cele inițiate de Guvern și cele propuse de parlamentari. Acest aspect este considerat pozitiv, conform principiului că executivul ar trebui să aibă un rol central în inițierea legilor”, se arată într-un comunicat Promo-LEX.
Deputații PAS din Parlament continuă să se afle în fruntea clasamentului atât prin numărul, cât și prin rata de promovare proiectelor de lege.
„Opoziția parlamentară nu a reușit să promoveze niciun proiect de lege semnat exclusiv de membrii săi. Totuși, au existat situații în care proiectele opoziției au fost adoptate, acestea fiind comasate cu inițiativele majorității. Cei mai activi deputați în calitate de autori și coautori au fost din partea fracțiunii PAS. În top se află Igor Chiriac (19 proiecte), urmat de Veronica Roșca (18) și Lilian Carp (17). Tatiana Cunețchi (BCS) este singura reprezentantă a opoziției care figurează printre cei mai activi autori de proiecte de lege. Un aspect notabil este numărul mare de proiecte individuale înregistrate de Alexandr Trubca (PAS) – 11, și Olesea Stamate (PAS) – 7”, mai notează experții.
Amendamentele legislative, un drept neglijat
Deputații au apelat mai puțin la dreptul de a depune amendamente. 34 de aleși ai poporului nu au făcut niciun demers în acest sens.
„Dintre cei 34 de deputați care nu au prezentat amendamente, majoritatea sunt membri ai fracțiunii PAS (19 deputați). Urmați de 11 deputați ai fracțiunii BCS, 3 neafiliați și un independent. Amendamentele propuse de opoziție continuă să fie mult mai frecvent respinse. În topul celor mai activi deputați care depun amendamente sunt membrii fracțiunii PAS. Radu Marian - 30 de proiecte de legi, urmat de Alexandr Trubca (20 proiecte) și Olesea Stamate (17 proiecte). Singurul reprezentant al opoziției în acest top este Fiodor Gagauz (BCS). Acesta a depus amendamente la 11 proiecte”, conchid experții Promo-LEX.
Raportul mai relevă că majoritatea amendamentelor îi au în calitate de autori pe deputați care ocupă funcții de președinți ai comisiilor parlamentare.