Organizația Medicii Lumii: Situația romilor din Franța se agravează
- Luciana Pop
- 26 iulie 2011, 21:34
La un an de la declanşarea politicii de expulzare masivă a romilor, inițiată de Paris, acţiunile de acest fel continuă, iar situaţia precară a celor rămaşi în Franţa se agravează, se spune într-un raport al Medicilor Lumii (MDM).
Potrivit ziarului ”Le Point”, MDM reproşează autorităților de la Paris faptul că îi prezintă pe romi drept o ”ameninţare” pentru a-i descuraja să rămână în Franţa şi a umfla statisticile despre lupta împotriva imigraţiei ilegale. De asemenea, organizația susține că această politică nu a dus la scăderea numărului de romi de origine română sau bulgară, care se pot reîntoarce în orice moment în Franţa, după ce au fost expulzaţi, deoarece sunt cetăţeni europeni.
Încă din vara lui 2010, de când guvernul francez a dat undă verde expulzării romilor, SOS Rasism a depus mai multe plângeri împotriva fişării etnice a romilor, pe care le consideră victime ale ”politicii rasiste a statului francez”.
Peste 9.000 de romi, din cei aproximativ 15.000 prezenţi în Franţa, au fost expulzaţi în 2010, potrivit Ministerului de Interne, iar trei sferturi dintre cele 600 - 700 de tabere ilegale au fost desfiinţate.
Echipele organizaţiei din Bordeaux, Lyon, Marsilia sau Strasbourg avertizează deja asupra pregătirii unui nou val de expulzări masive în cursul acestei veri. Aceste acțiuni şi absenţa unor propuneri de cazare în altă parte ”îi condamnă pe romi la condiţii de viaţă extrem de precare: ei trăiesc în clădiri abandonate, în rulote insalubre, fără apă şi fără curent electric”, spune organizaţia. Lipsa apei potabile, a toaletelor, a serviciilor de colectare a gunoaielor în cea mai mare parte a terenurilor unde stau aceştia creează grave probleme de igienă. Există, de asemenea, un mare risc de incendii, de prăbuşire a clădirilor abandonate în care romii s-au adăpostit, de intoxicare, de producere de epidemii, potrivit aceleiaşi surse.