Ore cruciale pentru Coasta de Fildeş

Ore cruciale pentru Coasta de Fildeş

Reşedinţa fostului preşedinte ivorian Laurent Gbagbo a fost luat cu asalt de susţinătorii preşedintelui recunoscut de comunitatea internaţională, Alassane Ouattara. Coasta de Fildeş trăieşte în acest moment ore decisive pentru viitorul ţării, scriu jurnaliştii francezi.

A fost o noapte în care nu au contenit luptele, s-au auzit mai multe explozii şi tiruri de mortiere. Gbagbo nu a mai fost văzut în public de săptămâni bune. Aşa că nu se ştie dacă fostul preşedinte se afla în palat. "Preşedintele Laurent Gbagbo nu intenţionează să renunţe la putere sau să se predea vreunui rebel. E o lovitură de stat postelectorală pusă la cale de Alassane Ouattara, susţinut de o coaliţie internaţională. Gbagbo se află pe teritoriul ţării. Nu pot să vă spun exact unde se află", a declarat reprezentantul lui Gbagbo în Europa, Toussaint Alain. Abidjan, ultimul obiectiv pentru forţele pro-Ouattara Luptele s-au dat la Abidjan, unde 500 de cetăţeni străini au fost duşi într-o bază militară franceză, la adăpost de violenţe, notează BBC. Înainte să fie luată această măsură, o angajată ONU din Suedia a fost împuşcată. Sunt ultimele ore pentru guvernul lui Laurent Gbagbo, spune trimisul BBC în Coasta de Fildeş, John James. Guvernul lui Alassane Ouattara a dispus ieri închiderea tuturor graniţelor ţării până la alte dispoziţii. Un comunicat al Ministerului de Interne precizează că toate frontierele terestre, maritime şi aeriene au fost închise. Ouattara a instituit o interdicţie de circulaţie de trei zile în Abidjan. ONU avertizează Între timp, Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului i-a cerut lui Alassane Ouattara, recunoscut internaţional drept noul preşedinte al Coastei de Fildeş, să-şi controleze forţele loiale, ţinând cont că există informaţii neverificate potrivit cărora acestea ar fi răpit şi abuzat civili. În plus, atât Alassane Ouattara, cât şi Laurent Gbagbo ar putea fi aduşi în faţa Curţii Penale Internaţionale pentru a răspunde pentru faptele lor. Luni de criză Alassane Ouattara a fost declarat câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 28 noiembrie anul trecut de comisia electorală din Coasta de Fildeş şi a fost recunoscut de comunitatea internaţională. Laurent Gbagbo, declarat câştigător de Consiliul Constituţional care a respins decizia comisiei electorale, contestă încă victoria lui Ouattara şi a refuzat să cedeze puterea în ciuda eforturilor diplomatice, precum şi a sancţiunilor economice şi financiare. Surse: Agerpres, BBC

Ne puteți urmări și pe Google News