Ordonanța de sprijinire a companiilor mari, așteptată săptămâna aceasta
- Georgeta Petrovici
- 25 mai 2020, 06:18
Susținerea companiilor mari e în atenția Guvernului. Săptămâna viitoare se așteaptă să fie dată publicității o ordonanță de guvern pentru susținerea companiilor mari, iar măsurile, din informațiile existente, ar urma să fie similare cu cele disponibile în cazul IMM-urilor.
Actul normativ are în vedere o schemă de garantare a creditelor pentru companiile, după cum a anunțat șeful cancelariei, Ionel Dancă. Practic, este vorba despre o schemă de sprijin care preia modelul IMM Invest. Conform ministrul Finanțelor Florin Cîțu, aceasta se va derula prin Eximbank, și va dispune de un plafon de opt miliarde de lei.
”Se vor califica companii care au o cifră de afaceri mai mare de 20 de milioane de euro și sistemul va fi de garantare până la 80% din credite, tot pe o perioadă de șase ani, dar cu subvenția dobânzii nu mai mult de 50%. A fost notificată Comisia Europeană, prin Consiliul Concurenței, și detaliile schemei le vom negocia cu Comisia Europeană, aşa cum am făcut și la IMM Invest”, a declarat ministrul Cîțu.
Și premierul Ludovic Orban e de părere că această schemă de ajutorare e benefică și necesară. El a punctat că atât creditele pentru capitalul de lucru, cât și cele pentru investiții, se vor acorda în baza aceluiași mecanism ca la IMM Invest.
”Este foarte important acest instrument. Avem foarte multe companii mari care și-au păstrat activitatea, avem foarte multe companii mari care chiar dacă și-au suspendat pe o perioadă scurtă și-au reluat activitatea, cum e cazul Dacia, cum e cazul Ford, cum e cazul multor altor companii, Pirelli, care își reiau activitatea după o perioadă scurtă de întrerupere. Vrem să susținem aceste companii.(...)
De altfel, va deveni curând operațional o schemă de ajutor de stat pentru care am primit susținerea Comisiei Europene, în special pentru marii consumatori de energie electrică, prin reducerea, practic, a prețului la energie electrică, prin diminuarea cuantumului certificatelor de CO2 cu până la 20%;
de asemenea, ne gândim și la o altă măsură, de reducere a taxei de co-generare, astfel încât să generăm condiții de furnizare a energiei - şi aici fac o paranteză, încă resimțim efectele negative ale Ordonanței 114”, a explicat premierul Ludovic Orban.
Sursa: RADOR