Ordonanţa care blochează creşterile salariale, respinsă de senatori

Ordonanţa care blochează creşterile salariale, respinsă de senatori

Dascălii ameninţă că, dacă nu vor obţine mărirea salarială până pe 18 noiembrie, vor generaliza protestele.

Preşedintele federaţiei, Gheorghe Isvoranu, a declarat că, după greva de avertisment de luni, nu a primit niciun semnal pozitiv din partea executivului, motiv pentru care, în două săptămâni, protestele vor culmina cu greva generală a tuturor angajaţilor din învăţământ.

„Colegii din teritoriu sunt foarte nemulţumiţi că guvernul îşi bate joc de ei, nu numai prin anularea unei legi votate în unanimitate în parlament, dar şi prin toate declaraţiile de batjocură şi prin împingerea celorlalte pături sociale împotriva profesorilor“, a precizat Isvoranu, citat de Mediafax.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a informat, ieri, printr-o notă oficială, inspectoratele şcolare judeţene că, în timpul grevei, dascălii nu vor primi salarii. Conform legislaţiei în vigoare, raportul de muncă e suspendat pentru angajaţii care participă la acţiuni de protest privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale Codului Muncii.

La rândul lor, ceferiştii care fac parte din federaţia sindicală „Mişcare Comercial“ au anunţat că vineri, între orele 7.00 şi 13.00, nu va circula niciun tren din cauză că 7.000 de angajaţi vor întrerupe activitatea, protestând astfel faţă de lipsa de finanţare a sistemului feroviar şi faţă de condiţiile grele de muncă. Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a declarat că protestul de vineri este „ilegal şi cu iz politico-electoral“.

CERCETĂRI

A intrat şi Parchetul pe fir   Subiectul salariilor profesorilor continuă în parlament. La Senat a fost respinsă ieri, în Comisia de învăţământ, ordonanţa care blochează creşterile salariale. De asemenea, Parchetul General a cerut Camerei Deputaţilor transcriptul discursurilor rostite de premier, ministrul de finanţe şi cel al educaţiei la votarea legii prin care s-au majorat salariile profesorilor, pentru soluţionarea unei plângeri a sindicatelor din învăţământ. De menţionat e că Tăriceanu nu a participat în acea zi la dezbateri, fiind plecat la Bruxelles. (Romulus Georgescu)

Ne puteți urmări și pe Google News