Moartea Prințului Philip, Duce de Edinburgh, prințul consort al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este un moment în care sunt amintite toate elementele din biografia sa.
Unul puțin discutat în public, deși, se știe, familia regală este subiectul preferat al știrilor din lumea întreagă, este apartenența Prințului Consort la Ordinul Masonic.
Deși nu era ținută secret, inițierea sa în masonerie nu a fost o temă pe care Prințul să o discute în public.
Abia în 2013, într-un mesaj public al Pro Marelui Maestru Peter Lowndes, este anunțat că, pe 5 septembrie, se aniversau 60 de ani de la inițierea lui Philip.
„ Sărbătorim o altă aniversare (în același an, pe 2 iunie se sărbătoreau 60 de ani de la încoronare n.n.)regală de șaizeci de ani - cea a ASR Prințul Philip, cei șaizeci de ani ai ducelui de Edinburgh în calitate de membru cotizant al Ordinului. Marele Maestru i-a trimis un mesaj de felicitare pentru a marca această ocazie și, ca răspuns, prințul Philip a transmis mulțumirile sale și cele mai bune urări tuturor membrilor.”
Ducele de Kent, mare maestru al UGLE
Marele Maestru al United Grand Lodge of England, Marea Lojă Unită a Angliei, supranumită ”Marea Lojă Mamă a Lumii”, pentru influența sa în ceea ce masonii numesc ”Lanțul Universal al Masoneriei”, este Prințul Edward, duce de Kent, vărul Reginei Elisabeta a II-a. El ocupă această poziție încă din 1967. Aici trebuie spus că asumarea mesajului de către Pro Marele Maestru Lowndes este importantă, el fiind conducătorul executiv al UGLE.
Prințul Philip a fost inițiat în 1953, anul în care a devenit Prinț Consort, în Loja Navy nr. 2612. Gestul inițierii a avut o mare încărcătură simbolică.
Regele George al VI-lea, tatăl Reginei Elisabeta a fost inițiat, în 1919, în Loja Navy. A rămas maestru în acest atelier până în 1952, la moartea sa. În 1937, când a fost încoronat, George era Mare Maestru al Marii Loji a Scoției.
Philip a rămas până la moarte membru al lojei socrului său, adică 68 de ani, dar nu a fost preocupat cu adevărat de activitățile masonice. Totuși, an de an, a plătit taxa de membru.
Azi noapte, la ora 00.00 a MB, a avut loc o ceremonie pe zoom, intitulată Time to Toast for His Royal Highness Prince Philip, Duke of Edinburgh. Pro Marele Maestru Peter Lowndes. Masoni din toată lumea au închinat o cupă de vin roșu în memoria fratelui trecut la Orientul Etern.