Masoneria, păcălită de români să susțină Marea Unire. Manevrele de culise din timpul Conferinţei de Pace de la Paris.

Masoneria, păcălită de români să susțină Marea Unire. (Adaptare după un articol publicat de Radu Comănescu în revista Evenimentul Istoric nr. 2) Probabil că Unirea de la 1918 ar fi fost acceptată mult mai greu de marile cancelarii europene. Sau deloc. Dar activitatea discretă a câtorva oameni politici cu legături în masoneria franceză a rezolvat lucrurile.

Întâmplarea face să ni se fi păstrat documentele epocii şi să înţelegem ce s-a petrecut în spatele uşilor închise. În corespondenţa dintre Ionel Brătianu şi regele Ferdinand se observă că ambii ajunseseră la o concluzie: era nevoie de Francmasonerie pentru a accede la pârghiile decizionale ale Conferinţei de Pace de la Paris!

Ion C. Brătianu, un ilustru mason, le-a interzis fiilor săi să se inițieze

Amândoi ştiau câte ceva despre Fraternitate, dar au refuzat să se implice. În schimb, l-au convins pe Alexandru Vaida-Voevod care, la ora respectivă, era de-a dreptul în necunoştinţă de cauză. Faptul că Ionel Brătianu a refuzat să se iniţieze, întăreşte tradiţia conform căreia tatăl lui, Ion C. Brătianu, altminteri un ilustru mason, le-ar fi interzis fiilor săi să adere la Fraternitate.

În mai 1919 începe un scenariu interesant. Ionel Brătianu vitupera împotriva celor Patru Mari, spunându-le în faţă adevăruri usturătoare. Între timp, Vaida-Voevod şi membrii ceilalţi ai delegaţiei române porniseră demersurile în vederea iniţierii.

A fost aleasă Loja Ernest Renan din Marele Orient al Franţei, posibil, precum crede Dan Berindei, pentru că acolo era avocatul Samuel Sylvain Krainik, un evreu născut la Bucureşti şi stabilit în Franţa, care a făcut multe servicii României. Oricum, se pare că şi Marele Orient al Franţei avea o sensibilitate faţă de români şi nu uitase încă pierderea teritoriului masonic românesc, suferită în 1880.

Loja Ernest Renan din Marele Orient al Franţei și demersurile românilor

Atitudinea se vede clar din adresa datată 24 mai 1919, pe care Marcel Huart, Venerabilul Lojii Ernest Renan, o trimite Marelui Orient:

„Sesizat, în calitate de Venerabil al Lojii Ernest Renan, printr-o cerere de iniţiere provenită de la ministrul secretar de stat, şef al delegaţiei Transilvaniei pe lângă Conferinţa de pace şi a patru dintre colegii săi din aceeaşi delegaţie – cerere care, probabil, va fi urmată de două-trei altele – îmi permit să vă atrag atenţia binevoitoare asupra caracterului excepţional şi cu totul special al acestei cereri.

Aceşti profani nu sunt decât pentru puţină vreme la Paris. Ei se vor reîntoarce după încheierea definitivă a păcii în România, unde anumite societăţi secrete funcţionează, dar unde Francmasoneria nu există şi unde, admişi în ordinul nostru, ei se vor grăbi să constituie unul sau mai multe ateliere afiliate Marelui Orient al Franţei. [...]

Pe de altă parte, şederea lor provizorie la Paris constituie pentru inspectori un element de care trebuie ţinut seama, căci nu ne putem gândi la o altă informare decât cea rezultată din investigaţia care se poate duce acum. În sfârşit, apropierea plecării lor ar face poate imposibilă iniţierea lor, dacă ar trebui să se respecte strict şi în mod scrupulos termenele impuse de Regulamentul General între depunerea cererii şi data iniţierii lor.

Interesul Masoneriei Franceze pentru Transilvania

Dar, dincolo de orice altă consideraţie, nu trebuie avută în vedere perspectiva unei viitoare constituiri în România a unei obedienţe ataşate Marelui Orient al Franţei?

Fără a mai insista asupra însemnătăţii acestei achiziţii, pe care suntem în ajun de a o realiza, vă rog deci a binevoi să autorizaţi Loja Ernest Renan să scurteze pentru aceşti profani procedura de inspecţie înaintea iniţierii şi de a primi, eventual în acelaşi moment, şase, şapte sau opt profani de aceeaşi calitate şi de a studia, de asemenea, dacă este cazul, mijloacele de a li se conferi rapid, de acord cu Consiliul Ordinului, gradele succesive de Companion şi de Maestru.

Voi mai avea rugămintea către Consiliul Ordinului de a binevoi să fie reprezentat prin câţiva dintre membrii săi la ceremonia rituală de iniţiere a acestor profani români, care, după iniţiativa pe care am adoptat-o din anul trecut, va fi însoţită de cântece masonice din sec. al XVIII-lea. Vom adăuga, probabil, chiar muzică românească”.

Scrisoarea lui Alexandru Vaida-Voevod către Iuliu Maniu

Cu trei zile mai devreme, pe 21 mai 1919, Alexandru Vaida-Voevod îi scrisese şefului său de partid, Iuliu Maniu, detaliindu-i necesitatea naţională de a apela la sprijinul masonic:

Două mari organizaţii stăpânesc omenirea şi îmbrăţişează rostogolul pământului: biserica r[omano]-catolică şi francmasoneria. [...] Lipsa unei serioase organizaţii francmasonice la noi a avut nesfârşite consecinţe fatale pentru cauza noastră înainte de război, în decursul războiului şi mai cu seamă la petractările Conferinţei de Pace.

În tot momentul dai de situaţii cari nu-ţi permit o explicaţie: o putere nevăzută îţi paralizează argumentele ireproşabile, logica faptelor, ducând ad absurdum orice nex causal. Iugoslavii, polonezii, ceho-slovacii fără de legăturile francmasonice de cari dispuneau nu ar fi putut nicicând ajunge la ceea ce au ajuns, cu toate că ei sunt supuşi unui tratament destul de maşter [...]

Afilierea la Marea Lojă a Franţei ne-ar permite să paralizăm prepotenţa francmasoneriei maghiare, ovreieşti şi săseşti

Maghiarii, jidanii şi saşii îşi au lojile lor. Acestea sunt în strânsă legătură cu Marele Orient German şi cu toate organizaţiile mari din lume. Posibilitatea de a le controla ne lipseşte şi ne va lipsi pe viitor, dacă nu vom căuta să stăpânim şi pe acest tărâm situaţia. Am căutat să mă informez. Am intrat în relaţii cu francmasonii [...]

Am negociat cu ei. Odată organizaţi, am putea să ne adaptăm ritualul conform trebuinţelor şi mentalităţilor noastre specifice. Contactul şi afilierea la Marea Lojă a Franţei ne-ar permite să paralizăm prepotenţa francmasoneriei maghiare, ovreieşti şi săseşti în interiorul ţării noastre şi să avem un sprijin puternic internaţional.

Pe încetul i-am asimila noi în organizaţiile noastre pe străini, nu ei pe noi. În străinătate n-am mai fi consideraţi ca un fel de semisălbatici, cari nici măcar până la organizare francmasonică nu au evoluat. Ni s-ar deschide o mie de porţi pe cari de altcum în veci pururi le vom găsi închise. Nu se va coborî raiul pe pământ pentru noi, însă tot nu vom muri de atâtea ori cu dreptatea în mână”.

Neinițiatul Vaida- Voevod

Cunoştinţele pe care Alexandru Vaida- Voevod le are în mai 1919 despre Francmasonerie sunt precare. El nu ştie nimic din istoria Masoneriei române şi, dealtminteri, crede că se va afilia la Marea Lojă a Franţei; când, de fapt, e vorba despre Marele Orient al Franţei.

Se observă, însă, că gestul său se baza pe un românism intens. El dorea să devină mason din naţionalism, nu dintr-o vocaţie universală. Îşi va explica de mai multe ori atitudinea, inclusiv în 1941, când răspunde atacurilor lui Toma Petrescu.

Într-un articol publicat în ziarul Curentul, precizează că, pentru demersul din 1919, a avut aprobarea, dacă vreţi [...] însărcinarea şefului meu de atunci, president al consiliului de miniştri şi prim delegat al României la acea Conferinţă, I.I.C. Brătianu. Aici nu avem motive să nu-l credem. În scenariul derulat începând cu luna mai 1919, Ionel Brătianu şi-a asumat sarcina de a spune clar, tranşant neliniştile şi frustrările României, la scenă deschisă; dar, în paralel, pregătea intrarea lui Alexandru Vaida-Voevod în spatele uşilor închise. Iar strategia i-a reuşit din plin.

Inițierea: Alexandru Vaida- Voevod, Caius Brediceanu, Ion Pillat, Traian Vuia, Mihail Şerban, George Crişan şi Voicu Niţescu

Pe data de 4 august 1919, Loja Ernest Renan îi iniţiază pe Alexandru Vaida- Voevod, Caius Brediceanu, Ion Pillat, Traian Vuia, Mihail Şerban, George Crişan şi Voicu Niţescu. La sfârşitul aceleiaşi luni (pe 28 august), Marcel Huart se ţine de cuvânt şi îi face cunoştinţă lui Alexandru Vaida-Voevod cu un influent senator francez, apoi (la 1 septembrie) cu directorul ziarului L’Humanité.

Presa franceză începe să sprijine cauza României. Atitudinea politică începe să se schimbe. Pe data de 1 decembrie 1919, Alexandru Vaida- Voevod e numit preşedintele Consiliul de Miniştri al României (funcţie echivalentă cu cea de prim-ministru), iar pe 10 decembrie 1919 semnează tratatul cu Austria, prin care se recunoştea unirea Bucovinei.

Evenimentul a avut loc la Saint-Germain-en-Laye, o localitate de uriaşă tradiţie masonică în Franţa. Astfel s-a deschis calea semnării tratatelor din 1920, cel de la Trianon şi cel de la Paris, prin care s-a recunoscut unirea Transilvaniei şi a Basarabiei cu ţara mamă.

Vaida-Voevod întoarce spatele Marelui Orient al Franţei

Nu vom şti niciodată cât de influentă a fost intervenţia Marelui Orient al Franţei. În Memoriile sale, Alexandru Vaida-Voevod observă că soldaţii englezi şi americani refuzau să viziteze templul Marelui Orient şi rămâne uimit. Francezii i-au dat o explicaţie mai degrabă filozofică.

Nu rezultă de nicăieri că ardeleanul nostru ar fi aflat vreodată că se află într-o obedienţă iregulară. Este însă limpede că a existat o schimbare hotărâtoare în destinul internaţional al României şi că tocmai această schimbare a produs recunoaşterea României Mari.

În ce priveşte atitudinea lui Vaida- Voevod faţă de Fraţii francezi care îl ajutaseră, aceasta a fost aproape cinică. După ce şi-a văzut sacii în căruţă, politicianul român n-a mai vrut să audă de Marele Orient al Franţei. Până la urmă, a fost radiat în 1931.