Ministerul Agriculturii a decis, la ordinul lui Petre Daea, să ardă culturile de porumb din zonele unde sunt focare de infecție.
Motivul deciziei este reprezentat de faptul că mistreții, principalii transmițători de până acum ai molimei, contaminează porumbul necules, prin secreții, mâncare parțială și atingere.
Ministerul Agriculturii le transmite oamenilor să nu se teamă de arderea câmpurilor infestate și "să nu culeagă porumbul unde constatăm că au intrat mistreții, pentru că vor fi despăgubiți!".
Conform explicațiilor lui Petre Daea, dacă porumbul este cules și transformat în hrană simplă sau în hrană procesată pentru gospodării ori ferme, cereala devine vector de propagare a bolii.
„Prin ordin de ministru am decis punctual să se distrugă culturile de porumb, dar numai în zonele de focar unde a fost confirmată pesta porcină africană la porc mistreț! Să nu se creeze panică în rândul oamenilor de la țară. Dacă avem un focar de pestă porcină confirmată la porc mistreț și tot acolo avem și culturi de porumb unde se observă că a trecut mistrețul, se izolează cu brazdă zona de cultură afectată și urmează să fie distrusă prin ardere.
Când omul vede că are porumbul culcat de mistreț, el îl culege și-l duce în ogradă, ca să nu-l piardă. Dar acest porumb reprezintă un vector de propagare, deoarece mistrețul bolnav îl contaminează prin bale și excremente. De aceea, am dat acest ordin ca cei care se ocupă cu prevenirea și combaterea să le explice oamenilor să lase porumbul acolo, că o să fie despăgubiți.
Riscul ca molima să se extindă la nivelul întregii țări ar fi minim dacă lumea ar respecta regulile. Vectorul uman este cel mai periculos. Focarul din 15 iulie 2017 de la Satu Mare și focarul din 11 ianuarie, tot e acolo, a fost provocat de un cetățen care a adus carne infestată din Ucraina. La fel și când a apărut focarul de la Brăila, tot un cetățean a stat la baza propagării. Au început să apară și focare false, pentru că oamenii au început să-și taie porcii și nu mai știm dacă au încercat să ascundă faptul că le-au murit. În Constanța am găsit și o fermă ilegală de porci mistreți.
Avem 8 județe afectate. De exemplu, în Satu Mare a început să fie mai lentă extinderea. Problema o reprezintă județele din sud, care sunt umede. Am apelat și la specialiști de afară pentru ajutor. Suntem deschiși la orice informație care ne poate ajuta în limitarea zonelor de focar, pentru că este mare păcat ca acest an atât de bun pentru agricultură să fie umbrit de această molimă”, a declarat Petre Daea pentru Libertatea.