Orban: ”Statul va participa la plata salariilor persoanelor reangajate”

Orban: ”Statul va participa la plata salariilor persoanelor reangajate”

Premierul Ludovic Orban a prezentat, luni seara, într-o conferință de presă, planul pentru relansarea economiei. Statul va participa cu un procent semnificativ la plata salariilor persoanelor reangajate. De asemenea, se au în vedere investiții, emiterea de obligațiuni și titluri de stat, credite interne și intrenaționale. Nu în ultimul rând, un punct important în program îl reprezintă sprjinirea companiilor românești.

Premierul a anunțat că în momentul de față se desfășoară un proces de evaluare a resurselor financiare pe care România le poate accesa în perioada următoare, pentru a pune în practică planul de relansare economică. Aceste resurse provin din buget, provin din fonduri europene pe care le avem la dispoziție, de asemenea provin din credite. El a detaliat cum va sprijini statul companiile românești.

”În ceea ce privește susținerea angajaților, vom genera mai multe tipuri de măsuri active pentru companiile care își vor reporni activitatea, după eliminarea restricțiilor. Vom trece de pe măsura șomajului tehnic la o măsură activă, adică pentru orice persoană care este reangajată, care revine în activitate în companiile pentru care se ridică restricțiile, vom participa la susținerea plății salariului, cu un procent între 35% și 41,5% - 41,5 % reprezintă din salariul brut, impozitul și contribuțiile.

De asemenea, vom genera măsuri active, nu numai pentru persoanele care au beneficiat de șomaj tehnic, ci şi pentru persoanele care astăzi nu au loc muncă și vom sprijini companiile să angajeze oameni care astăzi nu au locuri de muncă, de asemenea cu măsuri active. De exemplu, persoanele de peste 50 de ani sunt mai greu angajate, din cauza vârstei, din cauză că foarte mulți angajatori preferă persoane mai tinere, mai în putere și, din cauza asta, vom folosi o măsură activă.

Chiar vom mări alocarea pentru măsura activă, pentru angajarea persoanelor de peste 50 de ani. De asemenea, vom avea o grijă și pentru tinerii absolvenți, prin programe, de asemenea, finanțate din fonduri europene. Aici, se cunoaște că la nivel european, există un Program SURE, de susținere, prin care se va permite decontarea parțială a unor astfel de măsuri pe care le vom lua pe piața internă”, a explicat premierul.

Program de obligațiuni ”Români pentru români”

Una din măsurile pe care le care în vedere programul de relansare economică va fi emiterea de obligațiuni și titluri de stat.

”Intenționăm să lărgim instrumentul emiterii de obligațiuni pentru cetățenii români care să poată fi cumpărate de cetățenii români, astfel încât să oferim un instrument suplimentar de economisire pentru cetățeni și să oferim posibilitatea cetățenilor care au resurse pentru a putea economisi banii pe care îi au suplimentar în astfel de instrumente de economisire, cum sunt: titluri de stat, obligațiuni.

Chiar ne gândim ca anumite emisiuni să fie realizate pentru niște obiective specifice, în care să implicăm cetățeanul într-un program "Români pentru români", ceva de genul ăsta”, a anunțat, luni seara, Ludovic Orban.

El a vorbit și despre finanțările pe care România le poate obține în perioada imediat următoare. ”Avem posibilitatea de a obține finanțări de la finanțatorii instituțional, mă refer aici la Banca Mondială, mă refer la BERD - deja BERD-ul pot să vă anunț că a luat decizia de a susține un program de investiții în România cu o valoare de 4 miliarde de euro, atât pentru mediul public, cât și pentru mediul privat.

De asemenea, avem posibilitatea de a apela la credite la Banca Europeană de Investiții și, de asemenea, de a implica Fondul European de Investiții în susținerea anumitor proiecte; de asemenea, urmărim cu mare atenție disponibilitățile financiare pentru a genera un program amplu de investiții al companiilor de stat”, a mai spus premierul.

Ce se poate produce în România, trebuie să producem în România

”Modelul pe care îl oferim este o creștere economică care să se bazeze pe investiții, care să se bazeze pe inovare, pe aplicarea rapidă a rezultatelor inovării și cercetării, pe transfer de tehnologie, pe creșterea competitivității, pe un principiu mult drag liberalilor "Prin noi înșine", care spune foarte simplu: ce se poate produce în România.

Trebuie să producem în România, și trebuie să sprijinim toate companiile care pot să introducă în fabricație produse de care România are nevoie pentru a fi produse în mod competitiv în România. (...)

Pot să vă spun că în domeniul echipamentelor, materialelor de protecție, am plecat de la zero sau aproape zero. La ora actuală există 23 de companii care au primit autorizarea de a produce măști, marea majoritate măști chirurgicale, dar deja există o companie și vor urma alte trei companii care vor putea produce și măști de tip FFP-2 şi FFP-3.

Deci, există 23 de companii autorizate pentru a produce măști şi avem mare nevoie, pentru că după 15 mai purtatul măștii va fi obligatoriu în spații închise și asta va genera o creştere a cererii din partea populației. De asemenea, există 60 de companii care au obținut autorizarea de a produce combinezoane și, de asemenea, există în jur de 100 de companii care au primit autorizarea de a produce virucide, biocide - companii care sunt foarte aproape de a satisface cererea internă.

Cred că putem profita de o conjunctură economică internațională, în care România poate fi o țintă atractivă pentru relocări importante de capacități de producție, care vor fi relocate din anumite țări și noi suntem pregătiți pentru a oferi condiții cât se poate de bune pentru a putea atrage aceste companii care vor să se relocheze. Deja avem semnale favorabile în acest sens și cred că poate fi un motor important de creștere”, a mai arătat premierul.

Ne puteți urmări și pe Google News