Orban cere readucerea României „românilor liberi”: „Revoluția nu s-a terminat”

Orban cere readucerea României „românilor liberi”: „Revoluția nu s-a terminat”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la mitingul organizat de PNL în Piața Victoriei din București că, la 30 de ani de la Revoluție, România trebuie să fie readusă românilor liber”.

„Oameni buni, anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am ieșit în stradă cu curaj, înfruntând forțele de represiune ale regimului comunist. Revoluția nu s-a terminat. În anul acesta, la 30 de ani de la Revoluție, avem misiunea sfântă să finalizăm Revoluția și să readucem România românilor liberi, românilor cinstiți, oamenilor muncitori, oamenilor corecți, oamenilor care își iubesc țara, oamenilor care vor ridicarea acestei țări.

Chem alături de noi toți românii de bună credință să creadă în Partidul Național Liberal, să creadă în șansa pe care o au de a duce România în primul rând!

Oameni buni, am imensa bucurie și onoare de a vă anunța că alături de noi este cel care stă ca un stejar în calea furtunilor pornite de ciuma roșie, care apără democrația, care apăra statutul european, care apără drepturile și libertățile fiecărui cetățean, alături de care vom construi o Românie puternică, o Românie modernă, o Românie a oamenilor cinstiți.

Oameni buni, alături de noi vine cel care vă cheamă spuneți „DA” la referendum, să spuneți „DA” pentru  o Românie cinstită, să spuneți „DA” pentru  o  Românie europeană, să spuneți „DA” pentru România în primul rând!”, a declarat, sâmbătă, Ludovic Orban.

PNL a organizat sâmbătă primul miting electoral în București. La eveniment a participat și președintele Klaus Iohannis, iar potrivit organizatorilor, au fost prezenți în Piața Victoriei peste 60.000 de membri și simpatizanți ai liberalilor din întreaga țară.