Orban nu vrea să dea cu pietre în Blaga

Orban nu vrea să dea cu pietre în Blaga

Deşi e adversar declarat al lui Traian Băsescu, Ludovic Orban a mărturisit, azi, într-o dezbatere la Grupul pentru Dialog Social, că are foarte mulţi prieteni în PL-D.

Referitor la contracandidatul său din partea PD-L, Ludovic Orban a declarat că îl cunoaşte pe Vasile Blaga de mult timp şi că nu are niciun motiv să "dea cu pietre" în el.

"Îl respect şi pe Vasile Blaga, şi pe Liviu Negoiţă, şi pe Cristi Poteraş, chiar dacă el a plecat din PNL şi s-a dus la PDL, apropos de oameni care sunt în administraţie, şi chiar şi la nivelul altor oameni, cum sunt Cezar Preda, Dan Cârlan sau alte personalităţi din PDL am o relaţie cât se poate de normală", a susţinut  Orban.

El a menţionat că, până şi consilierii PD i-au fost prieteni în perioada când era viceprimar, aceştia preferând să vină la el pentru că era "mai accesibil decât primarul general".

Chiar dacă nu conduce în sondaje, ministrul candidat la Primăria Capitalei este optimist cu privire la şansele sale de câştig, adăugând că "toate sondajele care se dau publicităţii, se dau publicităţii numai cu scopul de a manipula opinia publică şi de a atinge anumite obiective".

(19:00)

Ne puteți urmări și pe Google News