Orban nu crede în moțiunea de cenzură: „Arată iresponsabilitatea PSD”

Orban nu crede în moțiunea de cenzură: „Arată iresponsabilitatea PSD”

Liberalii susțin că PSD nu ar avea nici un motiv să demită guvernul prin moțiune de cezură și apreciază că un asemenea demers demonstrează lipsă de responsabilitate

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu există motive pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului pe care îl conduce, deoarece acesta şi-a făcut datoria în această perioadă. În opinia sa, inițierea unei moțiuni de cenzură de către PSD, în această perioadă, ar demonstra că acest partid este iresponsabil.

„Să vii să depui moţiune de cenzură fără niciun fel de motivaţie palpabilă, să creezi instabilitate politică şi instituţională într-o situaţie de criză arată iresponsabilitatea acestui partid care se numeşte PSD. Nu există niciun motiv pentru o astfel de moţiune de cenzură”, a declarat Ludovic Orban la finalul ședinței conducerii PNL.

Potirvit spuselor sale, miniștrii săi și-au făcut datoria, iar Guvernul a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a combate pandemia de COVID-19 și pentru diminuarea efectelor economice negative.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Guvernul şi-a făcut datoria faţă de România cu vârf şi îndesat, Guvernul pe care îl conduc este un Guvern care a fost supus unui efort fără precedent şi, pe de o parte, am luptat cu toate armele aflate la dispoziţie contra epidemiei, pe de altă parte, am reuşit să diminuăm efectele economice negative ale crizei provocate de epidemie”, a mai continuat Orban.

Premierul a adăugat că Guvernul a adoptat cea mai mare parte a măsurilor de relansare pe care și le-a propus să le implementeze.

„Eu cred că mergem în faţa românilor cu fruntea sus, putem să ne uităm în ochii oamenilor şi chiar aş putea să vă spun că avem grijă faţă de oameni şi facem lucruri care nu se fac în alte guverne europene. Să creşti alocaţii, să creşti pensii în perioade de criză, în perioade de cădere economică, reprezintă un efort uriaş pe care îl facem tocmai din grijă faţă de oameni”, a susţinut liderul PNL.

Ludovic Orban spune că se bazează pe susținerea oricărui parlamentar care are o urmă de bun simț şi care înțelege că România are nevoie de o guvernare stabilă pentru oprirea pandemiei și pentru relansare economică.

Declarațiile premierului vin la câteva zile după ce conducerea PSD a anunțat că parlamentarii social-democrați au pregătit o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban pe care urmează să o depună în luna august.

Replica lui Ciolacu la atacurile lui Iohannis: „Ați dormit bine, domnule președinte?!”

PMP amenință PNL și USR-PLUS cu candidatura lui Băsescu la Primărie: „Revine la al treilea mandat”