Orban loveşte PSD în cel mai sensibil punct! Răzbunare după eşecul moţiunii

Orban loveşte PSD în cel mai sensibil punct! Răzbunare după eşecul moţiunii

La nici 24 de ore după eşecul moţiunii de cenzură prin care PSD urmărea să dea jos Guvernul PNL, premierul Ludovic Orban a pregătit o strategie surprinzătoare.

Liderul Guvernului se va deplasa marţi în judeţul Teleorman, pentru a vizita câteva obiective de investiţii. Liderii judeţeni ai PSD au răspuns în forţă după anunţ.

Amintim că luni, 31 august, PSD a eşuat cu moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Cel puţin la nivel declarativ, Marcel Ciolacu nu se aştepta la un asemenea deznodământ, în care strategia liberalilor a dus la o lipsă de cvorum.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest context, moţiunea nu fost dezbătută şi votată, dar chiar şi aşa, preşedintele PSD nu consideră că demersul a fost un eşec.

„Din agenda publică a prim-ministrului României, Ludovic Orban, am aflat că astăzi, 1 septembrie 2020, Domnia-sa va face o vizită în judeţul Teleorman, la câteva obiective de investiţii.

Ne exprimăm speranţa că vizita anunţată nu va avea conotaţii electorale, având în vedere perioada în care ne aflăm, chiar la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie, când miza electorală este atât de evidentă, fiind practic suprapusă peste un interes propagandistic politic uriaş.

Considerăm că participarea prim-ministrului Orban la inaugurarea unor obiective care s-au realizat în timpul guvernării PSD (Grădiniţa din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca) sau la vizitarea unor obiective de investiţii demarate în timpul guvernării PSD, ale căror proiecte au fost depuse în acea perioadă şi pentru care s-au parcurs toate etapele procedurale, fiind practic în stadiul de aprobare a finanţării din fonduri guvernamentale (proiectul de modernizare a DN 52 Alexandria-Turnu Măgurele, proiectul de extindere a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria cu un nou corp de clădire) reprezintă o încercare disperată de captare a interesului public şi un exerciţiu de imagine cu scop vădit electoral.

În fond o abordare triumfalistă a premierului, obişnuit să se caţere pe umerii guvernării PSD, folosindu-se de rezultatele obţinute de PSD pe baza unui program de guvernare coerent, cu obiective clare, care a avut scopul să pregătească reformele necesare pentru modernizarea comunităţilor locale din România în spirit european.

Situaţia politică dificilă şi efectele dezastruoase ale guvernării ţării, cu care ne confruntăm în timpul pandemiei actuale, impun mai puţină preocupare pentru vizite de imagine în ceea ce îl priveşte pe premier şi mai multă coerenţă în actul de guvernare.

Sigur, prezentarea unor proiecte care «se vor face» (privind creşterea siguranţei circulaţiei pe DN6 Alexandria-Bucureşti şi de amenajare a portului turistic şi de agrement de la Turnu Măgurele), vor fi apreciate în măsura în care nu vor rămâne simple promisiuni electorale.

Totodată, solicităm premierului să rezolve urgent problemele legate de începerea noului an şcolar.

Îi solicităm, de asemenea, să comunice public care sunt garanţiile pentru siguranţa deschiderii anului şcolar 2020-2021 şi care este stadiul achiziţionării de către guvern a materialelor de protecţie sanitară în şcoli şi al tabletelor pentru elevi”, a transmis Biroul de presă al Organizaţiei judeţene a PSD Teleorman.

explicaţie foto: Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu

foto: Răzvan Vălcăneanţu