Îndepărtîndu-se mult de rolul tradiţional prevăzut femeii de societatea turcă, scriitoarea Aslı Erdoğan îl conduce pe cititor prin labirintul metropolei Rio de Janeiro adoptînd vocea imigrantului în loc de cea a turistului, considerînd tot ce e străin ceva intim şi propriu.
Rio de Janeiro: oraş al carnavalului, loc al disimulării, al hazardului şi al mascaradei. Özgür, o intelectuală introvertită din Turcia, nu se poate despărţi de oraşul în acelaşi timp fascinant şi ameninţător. (…) Oraşul o inspiră să scrie şi să-şi creeze un alter ego, pe imaginara Ö. Cele două poveşti de viaţă se întrepătrund şi se oglindesc una într-alta de nenumărate ori. Un roman fascinant, în care iubirea şi durerea se contopesc în chip adesea fatal.
De formaţie fiziciană, Aslı Erdoğan (n. 1967, Istanbul) a lucrat la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva, apoi a făcut studii de antropologie la Rio de Janeiro, unde a scris primul său roman (Omul cochilie, 1994). Revine la Istanbul în 1996 şi se consacră literaturii (cu romanul Mandarinul miraculos) şi jurnalismului. În 1998 a început o rubrică într-unul dintre cele mai influente ziare turceşti, cotidianul Radikal. Articolele în care pledează pentru drepturile femeii şi tratează subiecte tabu vorbind de închisori, tortură, chestiunea kurdă au atras asupra ei, în aceeaşi măsură, faimă, dar şi tribulaţii, culminînd cu concedierea, în 2001. Cartea care i-a adus celebritatea, Oraşul în mantie purpurie, a apărut în 1998 şi a fost tradusă în numeroase limbi, printre care franceză, norvegiană, germană, bosniacă, arabă, bulgară, suedeză şi engleză. Arestată şi închisă în august 2016 împreună cu colegii din redacţia ziarului de opoziţie la care scria (Özgür Gündem), este eliberată după mai bine de patru luni şi judecată în stare de libertate condiţionată. În 2017 i s-a decernat Premiul pentru Pace Erich Maria Remarque, iar în 2018, Premiul Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor. În prezent trăieşte în exil, în Graz, Austria. Textele ei au fost adaptate şi pentru teatru, balet clasic, radio şi film. Alături de alţi şase scriitori, printre care Orhan Pamuk şi Yaşar Kemal, a fost subiectul unui documentar regizat de Osman Okkan.Traducere din limba germană de Gabriella Eftimie
Aslı Erdoğan, Oraşul în mantie purpurie
Traducere din limba germană de Gabriella Eftimie
Fragment
Până la urmă a ajuns o fiinţă nesăbuită şi lipsită de griji. S‑a pierdut în oraşul ăla sud‑american, devenit celebru pentru carnavalurile şi copiii lui trăind pe stradă ucişi. Devenise unul dintre milioanele de suflete rătăcitoare din lume care se perindau prin ea fără nici un punct de reper; una din făpturile alea pierdute, lăsate pradă destinului cumplit, destinul care i‑a fost scrijelit pe frunte. Fata aceea dornică de aventură dintr‑o familie bună, fata micuţă şi fragilă, devenită între timp un hoinar adevărat. Nu mai credea în poveşti şi mituri, era complet capabilă să se descurce singură noaptea pe străzi şi nici măcar nu făcea caz de toate loviturile pe care a fost nevoită să le încaseze. În oraşul ăsta nemilos a zăcut şi s‑a zbătut singură pe jos, de parcă cineva i‑ar fi dat maţele‑afară şi n‑a consolat‑o nici măcar gândul morţii.
Traversase Oceanul Atlantic, trecuse peste ecuator şi ajunsese într‑un oraş despre a cărui existenţă abia dacă ştia câte puţin. Tot ce‑a lăsat în urmă a lăsat să se facă scrum.
În faţa ei se întindea acum o lume putredă până în măduva oaselor. Aici nu mai erau valabile legile vechiului univers. Reperele ei din trecut erau acum o povară la fel de inutilă precum valiza pe care o cărase după ea din Turcia, cu mânerul şi fundul aproape rupte, pe care a lăsat‑o să putrezească în aerul umed al tropicelor şi a abandonat‑o nemilos până la întoarcerea acasă, amânată tot timpul.
Când fetiţa asta şi‑a înfruntat propria soartă alegând „cel mai periculos oraş din lume“, a făcut‑o dintr‑un singur motiv : ca să cerceteze amănunţit cele mai întunecate cotloane ale umanităţii de la o distanţă sigură. Dar, în iadul spre care şi‑a întors obrazul, părul avea să‑i ia foc în curând.
Rio de Janeiro revărsase asupra ei întregul lui cult neînfrânat şi ameţitor al trupului, zilele sale toropite, nopţile lui pline de promisiuni, ameninţări, dezmierdări şi crime. Asta îi clătină puterea voinţei, făcându‑i ferfeniţă întreaga personalitate. Ca armata care‑şi părăseşte răniţii pe câmpul de luptă după ce a fost învinsă de inamic.
Dintr‑odată s‑au auzit împuşcături. Ozgur tresări speriată şi paharul cu ceai pe care‑l ţinea în mâna stângă ateriză pe jos. Corpul ei începu să tremure de parcă s‑ar fi curentat. Cu toate că era rece sloi, transpiraţia se revărsa din fiecare por al ei. Ochii i s‑au umplut de lacrimi care o usturau ca acidul, dar dintr‑un motiv anume nu reuşea să plângă.
— Termină! Ajunge! Nu mai suport! Doamne Dumnezeule, opreşte toată suferinţa asta! Nu vezi că nu mai pot?
Dar căderea nervoasă n‑a durat mai mult de câteva minute şi ea a reuşit să se adune. A ascultat cu atenţia unui ofiţer cu auzul format monologul unei arme semiautomate.
De îndată ce s‑a prins că împuşcăturile nu veneau dinspre favelas, ci din valea din apropiere, a hotărât să se întoarcă în casă. Faptul că unicul ei pahar nu s‑a spart şi că nici un strop de ceai nu s‑a vărsat pe caiet a mai liniştit‑o. N‑a putut să se abţină să schiţeze un zâmbet când a văzut că degetele ei transpirate de la mâna dreaptă strângeau spasmodic creionul în tot acest timp.
Războiul dintre cele două cartiere sărace de pe versanţii dealului Santa Teresa dura de opt zile. Cele aproape şase sute de favelas care urâţiseră chipul frumos al oraşului, ca vărsatul de vânt, se aflau, încă de pe vremea juntei militare, în mâinile celei mai puternice organizaţii criminale, Comando Vermelho. Nu trecea o zi fără împuşcături. Era vorba ori de o competiţie între gangsterii incapabili să împartă cocaina între ei, ori despre poliţia care, înarmată pană în dinţi, făcea razii spontane cu unităţi de câte cincizeci de poliţişti, ca să dea de înţeles că nu mai are răbdare să aştepte mita promisă.
Colecţia „Biblioteca Polirom”, Seria Actual
„Aslı Erdoğan este o scriitoare de o percepţie şi o sensibilitate rare, care ne-a dat textul literar perfect.” (Orhan Pamuk)
„Aslı Erdoğan delimitează fără greş distanţa dintre protagonistă şi oraşul străin, cu străzile braziliene care domină oraşul, cu sălbăticia romantică a favelelor, cu dragostea lor de viaţă, cu trăirile violente şi dezgustul care le domină.” (Le Monde)
„Mîinile lui Aslı Erdoğan ating sufletul uman. Cuvintele ei sînt uneori poezie amestecată cu esenţa amăruie a vieţii. Citiţi romanul în tihnă, fără grabă, altfel veţi fi copleşiţi de tirul încrucişat de imagini şi metafore.” (Cumhuriyet)
„Singură, săracă şi înfometată, consolarea lui Özgür este scrisul şi îşi jură că va rămîne în Rio pînă va face dreptate oraşului în cartea ei, Oraşul în mantie purpurie, care devine astfel un roman în roman.” (Publishers Weekly)