Oraşele PDL-iştilor, în topul finanţărilor de la Fondul de rezervă

Din banii scoşi de guvern din Fondul de rezervă pentru "a finanţa" primăriile oraşelor, 61% au ajuns în vistieriile celor conduse de PDL, care au primit, în 2010, de trei ori mai multe fonduri (4,3 milioane de euro) decât localităţile conduse de PSD (814.000 de euro) şi PNL (568.000 de euro) la un loc, potrivit unui studiu al Institutului pentru Politici Publice (IPP).

Situaţia este similară şi în cazul municipiilor reşedinţă de judeţ, 61% din banii alocaţi acestora ajungând la localităţile conduse de PDL. 18% din fonduri au fost direcţionate către municipiile administrate de PSD, 8% către cele conduse de PNL şi câte 5% către UDMR şi PNŢCD.

În top conduce Piatra-Neamţ, unde primar este Gheorghe Ştefan "Pinalti", cu aproape 1,5 milioane de euro primite de la Fondul de rezervă, urmat de Cluj, cu aproximativ 1,45 milioane, şi Suceava, cu circa 1 milion.

Sume simbolice pentru opoziţie

IPP susţine că primăriile conduse de opoziţie au primit "sume simbolice", iar altele nici n-au fost pe listă. Galaţiul şi Constanţa "au prins" doar 11.000 de euro de la Fondul de rezervă, în vreme ce Deva şi Bistriţa n-au văzut un leu.

Potrivit datelor IPP, 40% din sumele alocate din Fondul de rezervă au fost destinate finanţării unor obiective de investiţii, 39% cheltuielilor curente şi de capital, 13% pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale, iar 7% pentru asigurarea plăţilor necesare în cazul energiei furnizate populaţiei.

"Un caz special aparte este oraşul Negreşti, judeţul Vaslui, care a primit 2.600.000 lei pentru a achita o serie de datorii către... guvern (Ministerul Dezvoltării Regionale). Cu alte cuvinte, guvernul alocă bani unei primării ca să-şi achite datoria faţă de o instituţie publică, parte a guvernului", se mai arată în studiul IPP.