Orașul Corabia, din județul Olt, a fost afectat de furtuna ce a avut loc miercuri noapte. În urma sa, orașul pare abandonat, pe străzi predominând copacii și stâlpii de beton rupți.
Reprezentanţii ISU Olt au avut, până joi dimineaţă, mai multe intervenţii în orașul Corabia după ce, din cauza vântului puternic, 22 de copaci, 3 stâlpi un panou publicitar au căzut. Tabla a fost desprinsă de pe un acoperiş, iar 3 autoturisme au fost avariate, scrie Cancan.
Peste 17 pompieri, cu autospeciale pentru primă intervenție și accesorii specifice, au acționat pe parcursul nopții pentru îndepărtarea efectelor produse de vântul puternic, în orașul Corabia.
Pompierii au acționat pentru îndepărtarea a 22 de copaci, trei stâlpi de curent electric, un panou publicitar și un acoperiș.
Nu au fost înregistrate victime, însă trei autoturisme parcate au fost avariate ușor.
„Concomitent cu misiunile militarilor, echipaje din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Corabia și societății de distribuție a energiei electrice, cu sprijinul structurilor MAI ( poliție, jandarmerie, poliție de frontieră ), au acționat pentru îndepărtarea efectelor negative. Din datele transmise de operatorul de energie electrică, șase puncte de transformare au fost afectate, iar aproximativ 25 la sută din consumatorii casnici din orașul Corabia nu sunt alimentați cu energie electrică. Echipele se află în teren pentru remedierea situației”, informează ISU Olt.