Oradea. Șeful PSD Bihor, contestat din interior

Unul dintre cei mai vechi șefi de organizații județene ale PSD, Ioan Mang, un apropiat al tuturor șefilor din PSD, indiferent că a fost vorba de Victor Ponta, Liviu Dragnea sau Viorica Dăncilă, este contestat în propria organizație.

După alegerile de la prezidențiale, PSD Bihor a scos un scor rușinos de mic. Pentru acest lucru, șeful PSD Bihor, Ioan Mang, a fost aspru criticat de un alt membru de bază din organizație, Adrian Tărău, fost prefect de Bihor.

Potrivit ebihoreanul.ro, Tărău i-a cerut lui Mang să demisioneze ca urmare a acestor rezultate slabe, ”împachetate” ca fiind foarte bune de liderul social democrat. Scandalul a avut loc la ședința PSD Bihor, cu ocazia analizei rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte, pierdută de candidatul PSD, Viorica Dăncilă.

„M-am scârbit. Le-am spus că după 26 mai (n.r. - când a început declinul, la europarlamentare) n-au învăţat nimic. Nici atunci n-au făcut niciun fel de analiză, nici acum. Au zis că totu-i foarte bine, s-au bucurat că au luat rezultate mai bune decât PNL în 3 comune cu primari liberali, din 45, dar n-au zis că au pierdut în 15 din cele 24 cu primari PSD”, a spus Tărău, citat de eBihoreanul.ro, care a mai adăugat că i-a cerut demisia șefului PSD Bihor.

După acest moment, Ioan Mang a jucat o piesă ieftină de teatru. El a anunțat că își pune demisia la vot, cei prezenți votând împotrivă.