Ora de vară 2019. Când dăm ceasurile înainte. Noile prevederi UE

În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, România trece la ora de vară. Anul acesta trecerea se va produce în noaptea de 30 spre 31 martie, astfel, ora 3.00 va deveni ora 4.00.

Pe 31 martie vom trece la ora de vară, când toți românii își vor da ceasurile înainte, conform romaniatv.net.

Din octombrie 2019, în Uniunea Europeană nu se va mai schimba ora în funcție de anotimp. Practica schimbării orei în funcție de anotimp a fost dezbătută frecvent în trecut. Comisia Europeană a dorit să înlăture obligativitatea schimbării orei în funcție de anotimp.

Până în aprilie 2019, fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să comunice dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă.

Țările care vor dori să treacă permanent la ora de iarnă, vor putea face acest lucru pe 27 octombrie 2019.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, spunea că 84% dintre europeni ar dori să păstreze ora de vară pe tot parcursul anului. Cu toate acestea, conform unui studiu, românii ar dori să rămână la ora de iarnă. 

Ideea orei de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin și a fost propusă în secolul al XVIII-lea. Principalul motiv al implementării a fost acela de a economisi energie. Ora de vară a fost înființată și ca o necesitate în timpul războaielor.

Specialiștii în sănătate susțin că schimbarea orei nu are efecte benefice pentru organismul uman. Cele mai afectate sunt persoanele cu depresii sau afecțiuni cardiace.